Pe linia de plutire.
Despre anotimpuri nu pot spune decat ca sunt o usoara astenie. Se intampla sa vina ziua in care vrei sa-ti iei cele mai putine haine si cei mai putini bani si sa pleci. Oriunde. Se intampla poate sa fie frig sau sa fie vara; sa fie noapte sau sa crape cerul de zi. Se intampla uneori sa vrei sa fugi departe de lumea ta, sa te integrezi in alta lume. Se intampla sa poposesti la margine de autostrada cu ochii inundati de soare. Sa adormi ghemuit pe scaunul din fata si sa te trezesti singur din vis, cu o autostrada in fata. Sa gonesti noaptea cand tot frigul se lasa in jurul tau sau sa te pierzi printr-o ploaie de stele. Se intampla uneori… Sa mergi pe strada si drumul sa-ti fie atat de cunoscut in pasi, dar atat de strain in sentimente – sa fi trecut in urma ta atatia oameni si sa fi imprimat ganduri, tristeti, amintiri. Se intampla sa te trezesti dimineata cu o frica retorica in interior si sa nu intelegi de ce; sa fi nostalgic si sa mergi pe linia de plutire. Se intampla une