Bianca P.

Ce povesti iti spune marea?... Mi-e dor de ea; de valurile ei, de spuma lor...de nisip, de scoici...Mi-e dor de mare. Nu pot sa n-o iubesc dupa cate mi-a spus si mi-a facut... Mi-am pierdut mintile-n mare si ea le-a dus pe celalalt tarm, de unde le-a luat mai apoi si le-a adus din nou la mine. Ma fura, ma pierde, imi canta si ma incalzeste. Niciodata nu ma ingheata, marea...As imparti intreaga lume cu ea, dar lumea mea...e marea. Si n-as ura-o nici dac-ar fi amanta iubitului meu, eu stiu - marea-i cea mai buna iubita! Si cand ma ia in brate, ma sareaza si miros ca ea atata vreme...Marea-i o oglinda plina de cer, de univers, de oameni. As fuma cu marea o noapte si m-as plimba pe langa ea. Si as merge cu tine la mare. Ce nebunie sa vad marea-n ochii tai, ce albastru! Si sa stam intinsi pe nisip blocati cu privirea-n orizont... deasupra cerul, in fata, marea... Si sa fie nelipsita briza la un apus inecat in sange, iar noi, ei bine noi doi...sa fim in brate murdari de nisip, de sare, miros

Uneori vreau sa plec si uneori vreau sa stau. Uneori vreau sa plec si sa stau in acelasi timp; sa nu stiu ceea ce stiu, cat stiu, fiindca as muri mai fericita. A cunoaste nu inseamna a fii fericit. Cand am invatat ca n-are rost sa ma complic, am invatat si ca cel mai bine te exprimi in scris, cand n-ai retineri de niciun fel (poate-i doar un caz de particularitate – al meu). Nu-i lumea gri de afara de vina si nici amosfera-n care nu poti sa respiri, dar un lucru e sigur, sunt apatica, si a trecut ceva timp asa... Si-au trecut ceva zile cu evident, ceva nopti. Pentru prima oara dupa multa vreme am dormit cu capul sub perna; am uitat muzica, am uitat versurile. Pentru prima oara dupa multa vreme m-am uitat pe mine..blocata undeva intr-o oglinda de prin casa probabil, acolo cu zambetul meu..aici, cu nu-stiu-al-cui zambet. Pentru prima oara dupa atata timp am detestat ideea de dimineata..Oricum nu imi placea, dar nu refulam ca un vampir. Pentru prima oara dupa atata vreme am simtit un j

Eu, cam ca Florin Chilian... nu stiu, nu stiu, cum nu stiu pe unde nu stiu .. M-am tot rasucit prin ganduri si Timp. Timpul l-am tras peste mine ca o perdea, dar pentru ca ramaneau bucati de camera goale si mult prea luminate l-am pus iar in fata soarelui.Acum sunt nud. Perdeaua de Timp s-a dus.. Cafeaua s-a-nvechit si patu-i nefacut. Scriu fara rost azi dar sunt mult prea pierduta si nu in spatiu, ca p'ala nu-l am. As putea spune ca ma simt chiar claustrofoba uneori, de-asa multe ganduri ma lovesc...asa multe nebunii ma invadeaza...Un junghi prin coaste si un fior pe sira spinarii ce se reliefeaza frumos prin tricourile subtiri... Chit ca-i iarna, dementa mea nu face-o diferenta uluitoare. Parafrazez la nesfarsit fara sens, dar azi simt subita nevoie de a-mi descarca orice gand, orice vis, orice imagine ca un DSLR. De pe scaunul asta rece vad flashuri si mi se dilata pupilele brusc. Lumea asta rece a uitat ce-nseamna viata ... Nu pare trist, ci este. Sa fii inconjurat de sadism, d

Nu-i o lume pe categorii..asta-i doar un buncar. Cica inainte de a gresi tre’ sa inveti greseala...sa ii cunosti sensul sau ce? As fi vrut o vacanta mult mai lunga sincer, dar si mult mai departe. Parca mi-e sila de orice ar putea sa ma scoata din starea de liniste in care intru...de aia nu mai intru niciodata. Mi-o fac cu mana mea si ma foiesc noaptea-n pat pana adorm...dar pana la momentul ala sunt multe altele abstinente. Am nevoie sa plec si sa nu dorm vreo 5 nopti ca sa ajung sa dorm una completa, exceptand momentele de sete bineinteles. Gandesc complex stiu, ma agit mult, recunosc...ma enerveaza si ma streseaza ca tot ce mi se intampla mi se intampla mie, dar ce-ar fi viata mea fara tot ce e? Cum ar fi sa ma trezesc si sa adorm in acelasi ton simplu si rece? Un tablou simplu a lui Monet..un peisaj sec, poate de toamna. Nu stiu ce-i regretul, forma i-o cunosc, dar nu vreau sa o accept...n-as regreta nimic din ce-as face cum nu regret si cred ca e a n-a oara cand o zic. Nu ma d