Bianca P.

Cand nimeni nu întreabă, nu se-ntreabă, nu se uită, nu uită. Când nimeni nu vede.  Atunci când dinspre mare vin valuri sărate şi picioarele stau fricoase pe nisip. Când se crapă cerul de dimineaţă şi zorii miros a cafea şi a nostalgie; când pozele se învechesc în ramă şi îngălbenesc cu ură feţele acum ridate; când păsările cântă de obicei dimineaţa iar dacă se opresc... ei bine, atunci ştii prea bine că frigul trebuie să vină şi să aducă cu el un cadou, un brad, un fulg, un vin fiert cu scorţişoară în cel mai îndepărtat bar de care nu te-ai plictisit încă şi o carte ale cărei pagini le-ai răsfoit până când le-ai transformat într-un alb murdar. Atunci când dormi şi capul îţi e greu de gânduri, dar taci. Atunci ştii că vrei acasă. Când colinzi pe drumuri şi şosele infinite ale căror benzi sunt acoperite de noapte; când baţi acelaşi asfalt pavat de paşi; când muzica din căşti devine singura voce auzită şi când adrenalina îţi scade subit din vene - atunci e vremea în care vrei acasă. Da

Dintr-o întmplare am ajuns să scriu, dar dintr-o serie de nebunii consecutive, am ajuns să realizez că scrisul... mi-a devenit aer în momentele sufocante. Sunt seri în care tot ce vreau să fac este să dau play unui film al lui Woody şi să inspir aerul rece care intră pe geam. Sfârşesc în schimb, aici. Aici – este ceea ce unii numesc jurnal, alţii numesc intimitate iar cei mai mulţi se rezumă la catacombele minţii. Dar toate aceste tenebre, nopţi târzii şi melodii infinite, adunate într-o foaie A4 sunt viaţa mea, pe care nu am încrederea necesară să o povestesc nimănui la o cană de ceai într-o zi ploioasă, dar pe care aş vrea uneori să o smulg din mine şi să-i fac să înţeleagă sau pe care aş vrea să o cunoască, fără să o judece. Dar nu pot, şi astfel, scrisul mi-a devenit un fel de inamico-prieten, al cărui scop uneori demonic, alteori cathartic este să stoarcă din trăirile mele şi cel mai mic adevăr... astfel, ajungând în faţa voastră mai devreme sau mai târziu o victimă în oper