Pentru că..

Dintr-o întmplare am ajuns să scriu, dar dintr-o serie de nebunii consecutive, am ajuns să realizez că scrisul... mi-a devenit aer în momentele sufocante.

Sunt seri în care tot ce vreau să fac este să dau play unui film al lui Woody şi să inspir aerul rece care intră pe geam. Sfârşesc în schimb, aici. Aici – este ceea ce unii numesc jurnal, alţii numesc intimitate iar cei mai mulţi se rezumă la catacombele minţii. Dar toate aceste tenebre, nopţi târzii şi melodii infinite, adunate într-o foaie A4 sunt viaţa mea, pe care nu am încrederea necesară să o povestesc nimănui la o cană de ceai într-o zi ploioasă, dar pe care aş vrea uneori să o smulg din mine şi să-i fac să înţeleagă sau pe care aş vrea să o cunoască, fără să o judece. Dar nu pot, şi astfel, scrisul mi-a devenit un fel de inamico-prieten, al cărui scop uneori demonic, alteori cathartic este să stoarcă din trăirile mele şi cel mai mic adevăr... astfel, ajungând în faţa voastră mai devreme sau mai târziu o victimă în operaţie pe cord deschis sau o carte ale cărei rânduri mulţi se încumetă să le citească, dar puţini o percep corect. Când tot ceea ce îmi rămâne sunt cuvintele, scriu ca şi cum aş ştii că azi e singura zi în care m-ai putea înţelege, singura zi în care aş mai putea scrie şi mâinile mele ar mai putea avea vlagă... singura zi în care aerul mi-ar ajunge să spun că iubesc, exist, trăiesc. Scriu şi despre Tine, şi despre el, şi despre ea, şi despre mine, şi despre societate şi nu în ultimul rând – despre ceea ce nu se vede, dar se poate empatiza, deci, există. Nu scriu pentru critici, şi cu atât mai puţin pentru a fi citită şi presupus înţeleasă. Scriu pentru că atâta timp cât adrenalina va continua să se plimbe prin vene iar inima va dansa ritmat pe funk-ul lui Billy Ocean, mâinile mele vor desena cuvinte neîncetat. Scriu pentru că scrisul e oglinda care le lipseşte tuturor, întrebarea pe care nici măcar zece la suta din populaţie nu şi-o mai pune şi răspunsul la orice comportament în aparenţă nejustificat care pe moment, pare a fi izvorât din aparentele drepturi pe care toţi se presupune că le-am avea. Scriu pentru că îmi place să urmăresc evoluţia mea, pentru că îmi place să ştiu că tot ceea ce a fost legat de mine s-a detaşat într-un fel sau altul pe o coală şi scriu pentru că ştiu că cine înţelege, nu va judeca niciodată. Se va regăsi, va zâmbi... şi va fi mereu acolo pentru a întoarce următoarea filă.