Bianca P.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...

Intr-o constanta gravitationala a imaginatiei mele m-am pierdut de dimineata. O lume 3D cu monstrii si greseli, cu drumuri fictive si muzica a carei basi rasunau constant. Ma distram la inceput intr-un comic superior gen Caragiale... Dat mi-a fost sa-l descriu efemer. Prin filele povestilor rataceam ascunsa cu un pix in mana. Notam ce nu mai auzisem si cream ce nu se mai stia. Intr-o lume plina de carnivori, o camera plina de junkisti imi explica firea. Brusc, liniste. Pe o alee ingusta dintre blocul de 10 etaje si benzinaria prafuita mi-am regasit destinul. Aflat la 10 metri sub pamant, intr-o gaura paradoxala din mijlocul aleii, imi zambea mohorat cu un brat intins. Incercari sobre si miscari de efect mi-au inundat vremea, dar destinul, tot acolo a ramas. Si am intrat in deriva. Homosexuali obsceni si lesbiene parsive imi cumparau parca locul din lume cu o spaga extraordinara. Langa Destin, un calau misuna cu barda-n mana. Lumea mea plina de oameni s-a stins incet sub taxele unor ro

De fapt de ceva vreme e liniste. Si toata linistea ma face sa-mi pun franturi de intrebari... N-am putut sa nu ma gandesc de ce orice ar putea fii teoretic simplu, devine complicat. E vorba de linistea pe care n-o oferim gandirii. Strabatand catacombe ale mintii mele mi-am dat seama ca pot fii mai imperfecta decat sunt si mai zambitoare decat eram, dar cat la suta conteaza detaliile daca ratiunea este acoperita de ele? In general (daca asa as defini generalul ), mintea mea am privit-o ca o oglinda. Oglinda ale carei raze de lumina se propagau asupra mea cu o insistenta persuasiva si deci da, credeam orice interpretam. Inca ma intreb de fapt: E oare omul facut sa insiste asupra detaliilor?   Daca detaliile amplifica suferinta si bucuria, atunci ar trebui lasate la o parte pentru trairea medie a fiecarui sentiment? Exista oare o legatura intre „ Dupa ploaie vine soare ” si interpretare, amplificare? Poate un om sa fie fericit numai interpretandu-si viata in scopuri primordiale? Dar d