Când joci ruleta rusească.
Nu mă dau în vânt după jocurile de noroc, dar daca Timpul, după câteva beri şi discuţii tumultoase ar juca ruleta rusească cu mine, nu ştiu cine ar câştiga. Obişnuiam să îmi imaginez teroarea din privirea unui posibil muritor – jucător al acestui joc în care totul , reprezintă starea anostă, constantă pe care obişnuiai să o trăieşti şi până atunci, iar nimicul este necunoscutul negru al cărui haos nu poate fi perceput de nimeni, nicicând. Ce înseamnă a-ţi asuma orice faptă? Înseamnă însăşi asumarea morţii pe care o ţii cu degetele spre tâmple? Dar dacă veşnicia morţii îţi permite să gândeşti? Cine îşi poate asuma regretul? Şi zgomotul sângelui colotind în interiorul tău fad... cine şi-l asumă? Cine îşi asumă starea de nevroză care începe uşor să se implanteze în colţul tău cel mai de temut; starea de furie care îţi bruiază vederea oricum prăfuită de mizeriile gândurilor pe de-o parte de laşitate, pe de-o parte de spaimă; starea de durere pe care o resimţi în piept cu fie