Kant, Spinoza, Proust. TU!
Pentru că m-am obişnuit să scriu, am încetat pentru o perioadă să mai înţeleg contactul cu realitatea la adevăratul său nivel. Aşa că m-am închis. Continuând să scriu, am călătorit prin Infern cu Dante, am mâncat madlenele lui Proust şi am învăţat să iubesc caii micuţului Hans, datorită lui Freud. Am pictat un vis al lui Monet într-o sonată a lui Beethoven şi am numărat stelele din noaptea lui Van Gogh.. Picasso mi-a oferit un contur al umbrelor în copilările şi Spinoza, alături de Kant m-au învăţat contrastele eticii. Continuând să scriu, mica mea lume a devenit mare, atât de mare încât nu o mai cuprind în palmă sub nicio formă, nici măcar atunci când pare că se mai contractă. Nu o mai cuprind nici cu ochii, nici cu buzele... E mare. E mare pentru că a crescut odată cu mine. Şi îmi ştie secretele, îmi ştie eşecurile, îmi ştie cele mai nenorocite întâmplări pe care eu, le-am uitat. Ştie că nu am dat importanţă uneori, ştie ca sunt dezordonată în gânduri când încep să nu ma