Umanitate.
Poate că natura mea e diferită. Poate că umanitatea se pierde pe măsură ce alegerile proprii își fac loc în viața noastră; poate că se pierde pe măsură ce încetăm să mai iertăm sau nu încetăm să ne aducem aminte de trecut. Ce-i timpul până la urmă? La ce ajută el? Și dacă timpul există concomitent cu fericirea, atunci cum se face că nu se anulează reciproc? Nu pot înceta să cred în revenire, în trezire din vis și în atingerea realității, doar că nu pot pricepe de ce ne pierdem pe drum. Care-i factorul care ne împinge spre margine, spre calea ușoară, spre drumul offroad care inițial pare genial, pare o aventură pe care avem capacitatea să o trăim noi cu noi înșine, prin noi înșine, cu alte persoane sau prin intermediul lor. Care e factorul care încurcă ecuația și de ce apare? Dacă omul e o ființă socială iar societatea există doar prin existența omului însuși, atunci, am putea spune că societatea e doar proiecția gândurilor noastre? Am putea spune că societatea e amalgamul de