Bianca P.

Era aproape de amiază când maşina a oprit în faţa blocului. Nu mă puteam gândi decât la căldura monstruoasă pe care o resimţeam adânc în măduva oaselor şi-mi crea un soi de ameţeală... rece. Era gol, şi golul din atmosferă cu golul din mine m-au aşezat pe bancă şi m-au întrebat despre mine. Curios cum după fiecare eveniment important din viaţa oricui altcuiva în afară de tine însuţi, ajungi Tu. .. să te întrebi... despre Tine. O nuntă te întreabă despre început, o zi de naştere despre amintiri şi fericire, pe când o înmormântare, te întreabă despre simplul punct, simplul sfârşit care inevitabil, ajunge în pragul uşii tuturor. Fără evenimente, fără amintiri, fără frica de final, ce-ar fi fost ziua de azi? Ce-am fi fost fără căldură şi ce-aş fi fost eu fără tine? Ce-ar fi însemnat un singur pas greşit al lui Napoleon; o singură bombă greşit aruncată în cel de-al doilea război mondial; Mein Kampf scris de Goethe, poate; Luceafărul fără două versuri; muzica... fără sentimente? Ce-ar

În ciuda scamatoriilor pe care fiecare om ajuge să le facă cel puţin odată în viaţă, eu am încercat să mă menţin. Ar fi o ipocrizie să pretind că n-am încercat să mă fac plăcută tuturor sau că nu m-au ajuns înjurăturile celor care pur şi simplu nu mă pot suporta, dar pentru că cei pe care îi iubesc au ajuns la un număr redus şi totuşi cuprinzător, lumea din jurul meu nu mai contează... uneori, pur şi simplu nu îmi pasă. Nu e vorba că sunt visătoare sau ignorantă, ci pur şi simplu indiferentă. Dacă îmi pasă, pierd timp; dacă pierd timp, gândesc departe; dacă gândesc departe ajung să deviez, iar dacă deviez – clachez. Nu îmi place dimineaţa, dar soarele ei îmi ajunge pentru un început de zi liniştit. Mi-ar ajunge un câine să îmi umple singurătatea poate, dacă iubirea dintre noi ar implica şi reciprocitate. N-aş spera la mai mult decât o carte pe piept şi o lumină caldă la apusul soarelui dacă n-aş fi apucat niciodată să înţeleg cum este să mă strângi tare în braţe şi aş fi atât de