Aproape de amiază.
Era aproape de
amiază când maşina a oprit în faţa blocului. Nu mă puteam gândi decât la
căldura monstruoasă pe care o resimţeam adânc în măduva oaselor şi-mi crea un
soi de ameţeală... rece. Era gol, şi golul din atmosferă cu golul din mine m-au
aşezat pe bancă şi m-au întrebat despre mine. Curios cum după fiecare eveniment
important din viaţa oricui altcuiva în afară de tine însuţi, ajungi Tu... să te
întrebi... despre Tine.
O nuntă te
întreabă despre început, o zi de naştere despre amintiri şi fericire, pe când o
înmormântare, te întreabă despre simplul punct, simplul sfârşit care
inevitabil, ajunge în pragul uşii tuturor. Fără evenimente, fără amintiri, fără
frica de final, ce-ar fi fost ziua de azi? Ce-am fi fost fără căldură şi ce-aş
fi fost eu fără tine? Ce-ar fi însemnat un singur pas greşit al lui Napoleon; o
singură bombă greşit aruncată în cel de-al doilea război mondial; Mein Kampf scris
de Goethe, poate; Luceafărul fără două versuri; muzica... fără sentimente? Ce-ar
fi fost lumea fără roată şi scrisoarea fără cuvinte? Cred în valorile de schimb
ale lumii. Încă mai cred în bine, în infinit, în cauze bine definite, în
răutăţi neintenţionate, în haos, în disperare, în frică... în voi. Încă mai
cred în evoluţia lumii spre acel adevăr universal, spre acel catharsis absolut
în care sufletul, sau rămăşiţa lui neatinsă încă, intactă, fără zgârieturi sau
pete, se contopeşte cu un alb plin de zgomot; se ridică la un nivel înalt şi
calculat, imaculat aş spune, atunci când cu ochii deschişi, poţi privi lumea
fără niciun pic de ură. Cred în soarele care nu apune niciodată şi în clopotele
care bat în semn de fericire; în simplul fapt că întunericul e doar absenţa luminii;
răutatea, doar absenţa binelui şi ura doar absenţa iubirii. Nu sunt Ghandi, nu
sunt Kant, nu sunt Hegel, nu sunt Proust şi nu sunt Gogol. Dar mă întreb, şi
atunci când mă întreb, tot ceea ce-mi părea a fi nimic joacă rolul unui tot pe
care nu-l cuprind nici cu mâinile, nici cu privirea şi nici cu buzele. E acel
Tot pe care îl cuprind cu mintea.
Era goală banca
şi ardea atât de rău soarele la amiază. Curios cum după fiecare eveniment
important din viaţa oricui altcuiva în afară de tine însuţi, ajungi Tu... să te
întrebi... despre Tine. Curios e că uneori nici măcăr nu ştii ce să înţelegi,
dar cât de des te întrebi?