Un fel de magie.
Ştii ce am vrut mereu? Un fel de magie în genul celei din copilărie. Poate nu cu copaci de ciocolată şi norişori pufoşi din miere, dar voiam sentimentul acela din nou. Vorbind de Timp, ascultându-l, interogându-l, terorizându-l, am ajuns până la urmă să fim amici. Atât. Amici. Mă înţelegi, sincer ? Am ieşit într-o noapte pe stradă, confundând oamenii şi furându-le cuvintele, sentimentele, transformându-le apoi uşor în... noi. Cu destul de multă răbdare ancorată la bord, am înfipt primul băţ în pământ şi am agăţat de el prima pânză. Am început construcţia unui cort, chiar în grădina din spate, căci toate beţele şi pânzele de atâta timp căutate şi pierdute, erau fix lângă mine. Culmea! Şi eu ziceam că le-am aruncat în mare. Era o noapte cu lună plină şi destul de mulţi pistrui. Luna – simplul ochi al unui uriaş. Pistruii – aştrii îndepărtaţi lipsiţi de orice sentiment, scăldaţi în orice amorţeală. Cortul meu e buncărul care salvează vieţi din realitatea LOR. Din realit