Bianca P.

Liniștea lui august apare când începe să se sfârșească. Atunci când păsările încep să fugă; când cerul pare că te iubește la apus și când îți scalzi inima în tonuri calde de fericire. E cel mai frumos sfârșit. E vorba de o muzică compusă din sunetele bătăilor de inimi, atunci când toată lumea răsuflă ușurată după căldura verii; din vântul care adie seara și-ți alungă șuvițele aurii de păr, direct în soare. E un sfârșit atât de dulce, atât de simplu. E un poet care scrie pe copaci versuri; un cântăreț care suflă un refren de frunze și un pictor alarmat de prea multe culori, de prea multe nuanțe. Cât de multă liniște în oraș, cât de mult vorbește cerul. Nu știu ce-a fost vara asta. Probabil nimic mai mult în afara obișnuitului amalgam care se rotește în capul meu din nou și din nou, la infinit. Dar atunci când se sfârșește august, încep să simt nevoia unei pauze, încep să înțeleg și să accept; să mă iert, să fiu iertată, să mă resemnez, să încetez, apoi să o iau de la capăt fiind exact

Ce e dincolo de dragoste ? Când dragostea îți consumă identitatea, când mănîncă din tine și te zgârie precum un monstru, ce rămâne? Ce rămâne după dragoste, când renunți, când se consumă..? La capătul ei, e o închisoare plină de îngeri, plină de heruvimi care își pansează aripile să zboare din nou. Și când evadează, atunci are loc adevărata glorie. Ce e dincolo de dragoste? O lume plină de oameni singuri, de oameni care se evită, de oameni care își caută identitatea în brațele oricărei alte persoane mai puțin a lor? E cumva un soi de fericire mărginașă care provine însăși dorința de a fi pe veci singur sau doar o moarte lentă captivată-n timp? Ce e dincolo de dragoste și când se consumă ea? Toate paginile cărților, revistelor, internetul.. toți vorbesc despre iubire. "Nu spune ce gândești, nu țipa, nu fi nu însuți, nu fugi, înțelege și ascultă." Tot ceea ce e în jur ne învață cum să fim iubiți, ca și cum.. ca și cum întreaga suprafață a pământului nu e decât o mare plină