Sfârșit de august - resemnare

Liniștea lui august apare când începe să se sfârșească. Atunci când păsările încep să fugă; când cerul pare că te iubește la apus și când îți scalzi inima în tonuri calde de fericire. E cel mai frumos sfârșit. E vorba de o muzică compusă din sunetele bătăilor de inimi, atunci când toată lumea răsuflă ușurată după căldura verii; din vântul care adie seara și-ți alungă șuvițele aurii de păr, direct în soare. E un sfârșit atât de dulce, atât de simplu. E un poet care scrie pe copaci versuri; un cântăreț care suflă un refren de frunze și un pictor alarmat de prea multe culori, de prea multe nuanțe. Cât de multă liniște în oraș, cât de mult vorbește cerul. Nu știu ce-a fost vara asta. Probabil nimic mai mult în afara obișnuitului amalgam care se rotește în capul meu din nou și din nou, la infinit. Dar atunci când se sfârșește august, încep să simt nevoia unei pauze, încep să înțeleg și să accept; să mă iert, să fiu iertată, să mă resemnez, să încetez, apoi să o iau de la capăt fiind exact așa cum am promis că voi fi. August este resemnare. E resemnarea faptului că vara s-a stins, că nu mai e niciun strop de căldură care să te doboare atunci când el, își face lin trecerea spre septembrie. Cât de frumos! Nu m-aș opri din privit nimic din tot ceea ce e în jur. Când revin între patru pereți mă simt lipsită de muzică, de vânt, de soare..

Am prins din nou gustul filmelor și crede-mă că îmi era atât de dor. Acum și cele mai puțin bune se colorează divin în asfințitul lui august. Iar tu.. pe tine te văd mai liniștit ca niciodată, pentru că am promis că nu va mai fi altfel. De ce te urăște atât de mult lumea, august? Ai secat toată vara din mine, dar ceea ce aduci tu cu tine, este maiestuos! Sfârșit de august pentru încă un început plin de fericire, împreună.