Postări

Se afișează postări din decembrie, 2015

Arta de a simți

Sunt uimită de importanța educației, în special în societatea contemporană, dar de două ori mai uimită de incapacitatea ei de control asupra iubirii.  Mi-am dorit de atât de multe ori să înțeleg sufletul omului păgân, needucat și simplu – al omului neanderthalian care nu a fost niciodată educat, dar cert este că niciun suflet nu poate fi înțeles în deplinătate decât de sufletul oglindă. Îmi dau seama, în fine, de cel mai important motiv pentru care am ales psihologia: arta de a simți. Dincolo de tot ceea ce promoveaza mass-media legat de psihologie, chiar și literatura de specialitate, pentru mine, ea este arta de a simți. M-am gândit foarte mult la ideile de transfer și contratransfer. M-am gândit mult la capacitatea nemărginită care locuiește în interiorul nostru, de a simți – a ne simți pe noi și a-i simți pe ceilalți. Suntem un izvor de ajutor, de iubire si conexiuni atât de puternice încât cuvintele sunt cel puțin lipsite de sens aici. Avem abilitatea de a ne conecta la un ni