Arta de a simți

Sunt uimită de importanța educației, în special în societatea contemporană, dar de două ori mai uimită de incapacitatea ei de control asupra iubirii. 

Mi-am dorit de atât de multe ori să înțeleg sufletul omului păgân, needucat și simplu – al omului neanderthalian care nu a fost niciodată educat, dar cert este că niciun suflet nu poate fi înțeles în deplinătate decât de sufletul oglindă. Îmi dau seama, în fine, de cel mai important motiv pentru care am ales psihologia: arta de a simți. Dincolo de tot ceea ce promoveaza mass-media legat de psihologie, chiar și literatura de specialitate, pentru mine, ea este arta de a simți. M-am gândit foarte mult la ideile de transfer și contratransfer. M-am gândit mult la capacitatea nemărginită care locuiește în interiorul nostru, de a simți – a ne simți pe noi și a-i simți pe ceilalți. Suntem un izvor de ajutor, de iubire si conexiuni atât de puternice încât cuvintele sunt cel puțin lipsite de sens aici. Avem abilitatea de a ne conecta la un nivel ezoteric, i-aș spune. De câte ori ai simțit frică fără un motiv aparent sau liniște în plin zgomot? Arta de a simți e o scară spre adevăr. Educația din prezent însă, este o ușoară limitare a acesteia. Nu ni se mai cere sa producem, nici atât să simțim, ci să stocăm. Suntem generația vitezei și a stocării de informații cât mai diversificate. Suntem generația temătoare de a mai simți – frică, iubire, dezgust, compasiune. Binele și răul sunt atât de profund delimitate încât ne alimentează teama de a mai simți, căci e posibil să nu fie bine, iar noi nu vrem să facem rău. Foarte rar sfătuiesc oamenii să nu gândească, dar cât de extraordinară poate fi o gură de aer care-ți alungă toate gândurile într-o zi de iarnă cu soare sângeriu. Cand te-ai bucurat ultima dată de cer? Când ai urmărit ultima dată fluturii? Ce păcat că natura vorbește, dar omul nu ascultă.. Ce păcat că sentimentele există dar omul este temător și ce păcat că suntem ghidați să învățăm despre bine și rău, dar niciodată întrebați de binele și răul nostru. De aproximativ trei ani mă simt mult mai în contact cu mine însămi și învăț ce înseamnă cu adevărat să iubești și să apreciezi tot ceea ce îți face plăcere. De aproximativ trei ani reușesc să văd mai mult în oameni decât simpla lor ființă și sunt atât de fericită și recunoscătoare pentru complexitatea ființei noastre. Am învățat și încă învăț să îmi dau voie să simt – orice. Nu există sentimente corecte sau greșite, bune sau rele – sentimentele doar există, iar noi doar trebuie să le lăsăm să fie.


Așa că mă întreb de ce –  oare de ce nu există o materie dedicată artei de a simți? O materie care să ne învețe despre noi și despre tot ceea ce avem înăuntru dar ne e frică să vedem. Ne e frică să simțim.

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe