Fără niciun motiv.
Până acum ceva timp, îmi era aproape imposibil să mă proiectez în viitor. Nu în sensul de – nu am niciun viitor, ci în ideea că atât de multe se schimbă încât nici propria-mi imagine despre sine nu ar putea fi statică. ..și toate până într-o zi în care m-am văzut uitându-mă la mare, de pe terasa casei mele, unde ascult la infinit Dean Martin. Nu sunt tocmai genul de persoană uluitor de optimistă și tare greu îmi este uneori să văd binele chiar și unde el există, dar încep să mă întreb dacă nu cumva optimismul, precum fericirea, sunt două minunății din sufletul nostru care așteaptă să fie băgate în seamă chiar și fără un motiv aparent. Am început să ascult în fiecare dimineață o melodie pe care o iubesc – atunci când fac omleta, atunci când tai feliile de avocado sau atunci când mă uit, cu cana de ceai în mână, pe geam. Am început să dansez, fără un motiv aparent, deci, fără muzică – atunci când scot rufele din mașina de spălat sau printre paginile cărților de psihoterapie. Am în