Fără niciun motiv.
Până acum ceva timp, îmi era aproape imposibil să mă
proiectez în viitor. Nu în sensul de – nu am niciun viitor, ci în ideea că atât
de multe se schimbă încât nici propria-mi imagine despre sine nu ar putea fi
statică.
..și toate până într-o zi în care m-am văzut uitându-mă la
mare, de pe terasa casei mele, unde ascult la infinit Dean Martin. Nu sunt
tocmai genul de persoană uluitor de optimistă și tare greu îmi este uneori să
văd binele chiar și unde el există, dar încep să mă întreb dacă nu cumva
optimismul, precum fericirea, sunt două minunății din sufletul nostru care
așteaptă să fie băgate în seamă chiar și fără un motiv aparent. Am început să
ascult în fiecare dimineață o melodie pe care o iubesc – atunci când fac
omleta, atunci când tai feliile de avocado sau atunci când mă uit, cu cana de
ceai în mână, pe geam. Am început să dansez, fără un motiv aparent, deci, fără
muzică – atunci când scot rufele din mașina de spălat sau printre paginile
cărților de psihoterapie. Am început să-mi spun ceva frumos în fiecare zi. Fiecare
zi a început să-mi spună ceva frumos, înapoi. M-am educat să mă trezesc cât mai
devreme, oricât de obosită aș fi, oricât de mult aș vrea să blestem orele
nedormite, iar momentul în care mă ridic din pat a început să devină magic. M-am
educat să apreciez chiar și diminețile ploioase care mă forțează să ies din
casă, și-am devenit senină. Nu știu cât de mult putem duce viața în spate dacă
așteptăm mereu motive, dacă ne întrebăm mereu: "Dar de ce? De ce eu nu am? De ce
eu nu pot? De ce eu nu știu? De ce trebuie să...?"
Am un drum tare lung de bătut. Mai am lecții pe care trebuie
să le învăț, mai am oameni de cunoscut, artă de apreciat și filme de comentat,
dar am reușit să găsesc în mine, cea mai utilă armă în fața oricărui așa-numit monstru
: a vrea. Eu vreau să mă trezesc dimineața și să râd, eu vreau să dansez fără
motiv, la fel cum eu vreau să văd în sfârșit frumosul din tot ceea ce există. Și
cred, doar cred, că asta este ceea ce mă ajută să mă pot vedea, în sfârșit, în
viitor. Îmi e tare frică să cresc, dar până acum nu a fost atât de rău, iar
acum, mă întreb cu drag ce va mai fi înainte..