Fără niciun motiv.


Până acum ceva timp, îmi era aproape imposibil să mă proiectez în viitor. Nu în sensul de – nu am niciun viitor, ci în ideea că atât de multe se schimbă încât nici propria-mi imagine despre sine nu ar putea fi statică.

..și toate până într-o zi în care m-am văzut uitându-mă la mare, de pe terasa casei mele, unde ascult la infinit Dean Martin. Nu sunt tocmai genul de persoană uluitor de optimistă și tare greu îmi este uneori să văd binele chiar și unde el există, dar încep să mă întreb dacă nu cumva optimismul, precum fericirea, sunt două minunății din sufletul nostru care așteaptă să fie băgate în seamă chiar și fără un motiv aparent. Am început să ascult în fiecare dimineață o melodie pe care o iubesc – atunci când fac omleta, atunci când tai feliile de avocado sau atunci când mă uit, cu cana de ceai în mână, pe geam. Am început să dansez, fără un motiv aparent, deci, fără muzică – atunci când scot rufele din mașina de spălat sau printre paginile cărților de psihoterapie. Am început să-mi spun ceva frumos în fiecare zi. Fiecare zi a început să-mi spună ceva frumos, înapoi. M-am educat să mă trezesc cât mai devreme, oricât de obosită aș fi, oricât de mult aș vrea să blestem orele nedormite, iar momentul în care mă ridic din pat a început să devină magic. M-am educat să apreciez chiar și diminețile ploioase care mă forțează să ies din casă, și-am devenit senină. Nu știu cât de mult putem duce viața în spate dacă așteptăm mereu motive, dacă ne întrebăm mereu: "Dar de ce? De ce eu nu am? De ce eu nu pot? De ce eu nu știu? De ce trebuie să...?"


Am un drum tare lung de bătut. Mai am lecții pe care trebuie să le învăț, mai am oameni de cunoscut, artă de apreciat și filme de comentat, dar am reușit să găsesc în mine, cea mai utilă armă în fața oricărui așa-numit monstru : a vrea. Eu vreau să mă trezesc dimineața și să râd, eu vreau să dansez fără motiv, la fel cum eu vreau să văd în sfârșit frumosul din tot ceea ce există. Și cred, doar cred, că asta este ceea ce mă ajută să mă pot vedea, în sfârșit, în viitor. Îmi e tare frică să cresc, dar până acum nu a fost atât de rău, iar acum, mă întreb cu drag ce va mai fi înainte..

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe