Eu însămi..
Știți.. ..cred că am început zeci de pagini în ultimele zile. Nu îmi găsesc cuvintele. Nu știu dacă e din cauza schimbării de vreme, din cauză că m-a ajuns stresul, mai mult decât o face de obicei, dar nu îmi pot găsi cuvintele. Am dormit mai bine, am fost mai liniștită, totuși, noaptea, nopțile.. Atunci când mi-am pierdut încrederea în oameni, atunci când m-am obișnuit să nu mă atașez, pentru că s-ar fi sfârșit oricum aberant, atunci am simțit că începe viața mea. Într-un an m-am descoperit pe mine mult mai mult decât am avut ocazia să o fac în toți cei optsprezece, de acasă. Aici, nu e acasă. Acasă se simțea atât de departe, la început, încât eu și noaptea ne povesteam toate secretele, niciodată nu dormeam, niciodată nu trăiam independent una față de cealaltă. Aș vrea să cred că sunt extravertă, că îmi dau voie să exprim ceea ce simt la momentul la care se întâmplă, dar nu sunt. Am nevoie de scrisori, de timp și de multe nopți albe pentru a ajunge aici. Am crezut că m-am pierd