Eu însămi..

Știți..

..cred că am început zeci de pagini în ultimele zile. Nu îmi găsesc cuvintele. Nu știu dacă e din cauza schimbării de vreme, din cauză că m-a ajuns stresul, mai mult decât o face de obicei, dar nu îmi pot găsi cuvintele. Am dormit mai bine, am fost mai liniștită, totuși, noaptea, nopțile..
Atunci când mi-am pierdut încrederea în oameni, atunci când m-am obișnuit să nu mă atașez, pentru că s-ar fi sfârșit oricum aberant, atunci am simțit că începe viața mea. Într-un an m-am descoperit pe mine mult mai mult decât am avut ocazia să o fac în toți cei optsprezece, de acasă. Aici, nu e acasă. Acasă se simțea atât de departe, la început, încât eu și noaptea ne povesteam toate secretele, niciodată nu dormeam, niciodată nu trăiam independent una față de cealaltă. Aș vrea să cred că sunt extravertă, că îmi dau voie să exprim ceea ce simt la momentul la care se întâmplă, dar nu sunt. Am nevoie de scrisori, de timp și de multe nopți albe pentru a ajunge aici. Am crezut că m-am pierdut de mine, mult, mult timp după ce nici măcar în oglindă nu păream să mă mai recunosc. Într-un an, am învățat cât de mult contează SĂ CRED, cât de mult contează SĂ SIMT, cât de mult contează SĂ MĂ ATAȘEZ. Am învățat cel mai mare secret al vieții – fericirea. Am învățat că bucuria se transpune, se divide, se găsește în orice; am învățat că există mereu cineva care te va aștepta chiar și în miez de noapte, pentru că uneori conexiunile sunt atat de adânci, încât și somnul și trezitul și durerea se sincronizează. Într-un an am învățat multe despre RĂBDARE. Am învățat că oricât de imposibila și de îndepărtată pare, răbdarea este o virtute adânc ascunsă în mine, adânc ascunsă în noi, care se naște din iubire pentru ceilalți, din iubire pentru sine. Am învățat despre FLUTURI, despre JURNALE și despre cele mai simple metode de RELAXARE, care nu presupun nici ochi închiși, nici muzică de meditație, nici cărți motivante, ci unitate, încurajare și iubire. Am învățat despre mine că sunt dependentă de oameni precum sunt de ciocolată. Am învățat că trebuie să fiu înconjurată de cele mai dragi persoane pentru a scoate cea mai dragă persoană din mine însămi; am învățat să mă văd prin ochii voștri așa cum nici oglinda, nici eu, nu mă credeam a fi capabilă. Într-un an am învățat despre mine că sunt o persoană care poate iubi nemărginit, care nu așteaptă nimic în schimb, dar care nu poate fi dreaptă precum un soldat, decât cu ajutorul vostru.
..și după zeci de pagini începute, astăzi, în sfârșit am înțeles. Oricât de mici au fost bagajele mele atunci când am venit aici, prima dată; oricât de multe aș fi pierdut pe drum, v-am găsit pe voi, și cu voi, am putut din nou să spun că sunt ACASĂ..


:) mulțumesc!

Bianca.

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe