Postări

Se afișează postări din octombrie, 2011

azi.

Nu ştiu dacă AZI, putea fi mai rău. ...dar e octombrie din nou.

Dadaism.

Geam larg deschis, Inferioritate, umbră, gri. Un pahar de vin, convoi şi nori de plumb, De-afară vine-un urlet. Un măr negru otrăvit de viaţă, Vânt senil, cameră goală. Cafeaua dă în foc. Dimineaţă.

Legaturi, legati, lanturi.

Nu ştiu dacă ceea ce este în jurul meu se numeşte real infinit, sau cale infinită spre real. Pentru că peste tot se vorbeşte de libertate şi de condiţiile dobândirii acesteia, îmi dau seama că nimic din ceea ce trăiesc nu poate fi definit ca solitudine, căci sunt lanţuri ce ne leagă, şi ce se leagă la rândul lor de orice. Sunt lanţuri de interese cu zale atât de bine sudate, încât nici deceniile trecute peste ele nu le-au separat. Sau lanţuri de iubiri. Unele cu zale lipsă şi unele cu zale demente devenite aproape una. Şi sunt lanţuri colorate sau întinse până la un maxim despre care în general se vorbeşte, dar rar se dovedeşte; sau sunt lanţuri integre, sobre, pline de etică. Unele sunt pline de notorietate, dar printre ele se întrezăresc atât de multe cuie şi nituri, încât se pierd de orice demnitate. Sunt lanţuri care te distrug şi mănâncă din interiorul tău încet; provoacă răni letale, cicatrici uriaşe...devenite uscate în cele din urmă. Şi uneori apar lanţuri care te transformă şi