..între coastele mele
Din coastele mele răzbește o pâclă de negru, de flori ne-ncetate și fluturi pustii. Din coastele mele un demon integru taie aripi de înger și suflete vii.. Nu pot să-mi explic nebunia din coaste, e poate un val, poate un râu, poate-un sărut neaflat și nici de-nțeles, n-am ce înțelege, oricum e târziu, oricum e păcat.. Pun pielea de-o parte, mă dezbrac ușor. În fața ta sunt umbra timpului nemuritor care te roagă să m-atingi pe spate.. Doar fă-o! Și ți-e teamă, te știu. Îți tremură degetele când le-avânți în pustiu. Dar nu te speria, doar plimbă pe coaste o pană de înger, O notă de liră, un zgomot de clape și vezi ce se naște. Și ce s-a născut între coastele mele? Ce-ai produs cu nemurirea ta? O luptă povarnică... e plin de ruine! Ce-ai făcut tu, cu sufletul meu? L-ai înălțat spre steaua polară Când demonul, mort, a căzut în infern.. Dar știi ce-i acum între coastele mele? Nu-i ziua de ieri, nu-i pana de înger.. nici focul sau jindul etern. E-...