Ce-aș fi fără tine?
Când mă ascund în cojile de nucă, În gânduri de alamă și pietre sparte-n doi.. Când plec să uit, și uit să mă apropii Mă simt ca zorii zilei printre ploi... și uit de cer, de mare, de-orizonturi, uit că norii-s cenușii și reci. Uit de copaci, de verde și de vânturi, de frunze moarte, melci și fântânci seci. O pâclă albă mă orbește și mă încearcă gânduri de demult. Un viscol trist și-o iarnă mă îngheață, mă lasă surdă, când tu ești mut. Și mă întreb plină de gheață: cine sunt eu atunci când sunt cu mine? și-mi amintesc, cu vise și miros de dimineață că sunt tot eu, dar ce-aș fi fără tine?