Ce-aș fi fără tine?
Când mă ascund în cojile de nucă,
În gânduri de alamă și pietre sparte-n doi..
Când plec să uit, și uit să mă apropii
Mă simt ca zorii zilei printre ploi...
și uit de cer, de mare, de-orizonturi,
uit că norii-s cenușii și reci.
Uit de copaci, de verde și de vânturi,
de frunze moarte, melci și fântânci seci.
O pâclă albă mă orbește și mă încearcă gânduri de demult.
Un viscol trist și-o iarnă mă îngheață,
mă lasă surdă, când tu ești mut.
Și mă întreb plină de gheață:
cine sunt eu atunci când sunt cu mine?
și-mi amintesc, cu vise și miros de dimineață
că sunt tot eu, dar ce-aș fi fără tine?