Magie.

Cred că cel mai mare noroc al meu a fost să pot crește într-o lume a lui Peter Pan, a piticilor și zânelor. Mi-a dat voie să fiu tot ceea ce îmi doream și nici măcar nu trebuia să închid ochii. Fie mă trezeam Alice în Țara Minunilor, fie mă găseam prinsă în lupte cu zmei.. oricum ar fi fost, crescând, am fost atât de multe personaje încât personajul Bianca a avut timp să se creeze în cel mai minunat mod.

Tot timpul am crezut în magie, deși o parte din mine știa că Moș Crăciun e tata și iepurașul de Paște, mama. Magia totuși n-a murit. De fiecare dată când citesc basme, de fiecare dată când revăd animații, e ca și când aș fi Fetița cu chibrituri. Mica flamă are cea mai mare forță – forța de a mă trimite acolo unde doar oamenii magici pot ajunge. Mi-a plăcut atât de mult povestea din spatele lui Peter Pan, încât am decis că pot avea și eu așa-numitul Neverland, doar că locul meu e pur și simplu fără nume. E compus din toți zmeii, zânele, balaurii și minunații eroi care m-au ținut de mână și mi-au arătat că e posibil. Când ați încetat să credeți în Făt-Frumos? Când am încetat să cred în mine?..

Recent, Micul Prinț m-a învățat puțin mai mult față de ceea ce îmi arătase atunci când eram mică. M-a învățat magie. M-a învățat cum ochii care nu privesc atent, văd doar suprafața și deși în aparență fericiți, ochii superficiali nu pot vedea niciodată ceea ce văd ochii omului magic. O mână nu e niciodată un simplu membru al corpului. Pentru ochii omului magic, o mână e fie cel mai bun prieten care te atinge cu iubire, fie cel mai rece străin care te atinge cu... un cuțit. Pentru ochii omului magic, un deal nu e niciodată o simplă formă de relief; este însă lumea elfelor și a piticilor, a spiridușilor care fac ritualuri noaptea și a licuricilor care cântă muzica luminii. Pentru ochii omului magic, un om nu este niciodată un simplu om, ci o lume poate, o hartă, o cale de ieșire, un tren spre mare, o melodie a Ettei James sau Sonata nr. 1 a lui Bach. Pentru ochii omului magic nimic din ceea ce este nu e așa cum pare, căci cel mai mare defect al omului magic este însăși credința în magie..dar tot ea este și cea mai frumoasă calitate.

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe