Haos benefic
Pornisem cu altceva dar nu puteam dezvolta tema.Era oricum banala.
Intr-o zi,cu acelasi inceput banal,te-am intalnit pe tine.Intr-o dementa de neinteles,a noastra,mi-ai schimbat cursul vietii.A trecut ceva vreme de atunci,si chiar de-ar fi fost o zi,timpul tot pretios ramane.Suntem diferiti dar asamblati la fel.Suntem cu idei identice exprimate diferit.Suntem cu acelasi sentiment.Suntem noi.Suntem pur si simplu noi,simpli noi care ne strecuram prin multe.Certuri confuze si replici dezordonate.Vorbe intarziate sau gesturi de afectiune.Lacrimi si iubire.Tensiunea care ne ambitioneaza...pe mine ma ambitioneaza.O sa fie bine,asa-mi zic mereu.In final (nu stim unde e finalul) o sa fie bine.Nu e pomenit finalul,pentru ca e evident cel mai fad,neinteresant dar totusi atat de important.Nu sunt pomenite multe si asta pentru ca cineva le-a zis 'secrete'.In fond orice secret are proprietarul lui.Orice om are secretul lui.EI zic:" Unele lucruri nu sunt facute ca sa fie spuse."Eu zic...unele lucruri sunt facute degeaba.In fond ce-ar fi viata fara suisuri si coborasuri?Ce-ar fi lumea fara prosti?Nimic,o mare aglomeratie placida.De multe ori,in plina dimineata sangerie,cand ma trezesc cu un cutremur in minte,ma intreb de ce e plin de haos peste tot?E zgomot si pe retina si pe timpan si pe artere.E zgomot si haos in orice.Uite asta da adrenalina vietii.Haosul,asa perfid cum e si-n toata schizofrenia pe care o prezinta,ofera in vietile noastre totusi si un efect pozitiv.In viata mea,atat de pozitiv incat le estompeaza pe cele negative.Atat de mult ma agita,ca dimineata nici cafea nu mai beau.Haosul ma ambitioneaza sa traiesc mai departe si asta conteaza.Ce?Zici ca nu-mi iese bine vreo situatie?Sunt legata de gat cu un lant de probleme si o ancora de greutati ma trage spre fund?Asa e,ca doar sunt om si poate pana acum eram in dubii,dar acum sunt convinsa ca nu o sa traiesc intr-o lume in care totul se potriveste,ca versurile lui Doc cu beat-ul.Primesc suturi in fund dar ma scutur,ca aia mici care abia invata sa mearga,si continui sa merg.Poate ca suntem practic ca niste roboti.Setati sa mergem si sa existam.Poate majoritatea robotilor invata sa traiasca in lumea asta mare,poate majoritatea cedeaza si fac scurtcircuit.Poate pentru unii sfarsitul e oricum la 3 pasi de inceput,poate pentru altii,sfarsitul alearga sa nu fie prins.Poate pentru unii e mai greu sa ia atitudine,poate pentru altii timiditatea e un fel de Death Valey..niciodata nu vor sa ajunga acolo.Poate pentru unii lasitatea e omniprezenta si pesimismul e in floare,ca varsta de 20 de ani.Poate pentru unii viata e frumoasa chiar si cand esti in apa adanca dar nu stii sa inoti.Mici robotei cu un punct comun: Aceeasi lume mare!