[...]uneori..

Prin toate randurile de alienare ale vietii mele,am descoperit ca desi ciocolata are deja un gust anost,e totusi unul dintre putinele gusturi care-mi da pofta de viata,ma calmeaza,ma tripeaza.E ca o carte pe care o citesti empatic.E ca razele calde ale diminetii care se plimba pe corpul tau dezvelit;ca sotronul de pe asfalt;ca norii ce se risipesc;ca muzica buna;ca ceaiul cald pe care-l sorbi de langa pervaz intr-o noapte rece de iarna;ca o zi cu noroc chior;ca un compliment;ca un vers frumos...Iti dau pofta de viata,si sunt anoste toate.E atat de frumos sa vezi lumea la adevaratul ei nivel,la adevarata ei valoare.Sa te pui in locul potrivit ca o nuanta printre culori,ca un semiton intr-un negativ,ca un vers intr-o melodie.Sa zambesti cand vezi un copil,un balon,o floare.Cand eram mica vroiam sa stiu unde este fericirea,unde o pot gasi,si mi s-a spus: " Fericirea o gasesti si cand dai coltul..blocului,desigur. " Aveam sa inteleg si eu cativa ani mai tarziu -cand creierul meu nu mai era deja la nivelul copilului tamp -ca e adevarat.Lumea e tot aceeasi lume,sentimentele,aceleasi sentimente.Nu tu te invarti in jurul lumii,ci ea in jurul tau.Depinde de tine cum vezi,cum simti,cum arati,cum exprimi.Eu m-am mai destins in ultima perioada,nu stiu de la ce sa fie.Poate doar mintea mea.Poate filmele,muzica,cartile.Poate zambetele mai dese din perioada asta.

Ma atrag extremitatile omenesti,si nu genul ala de atractie.Dar batranii sunt nostalgici,si-mi plac,iar bebeii sunt naivi si mirati...inocenti.Daca intr-un batran pot citi o viata,pe un copil pot picta una.E frumos sentimentul,efemer..ca anotimpurile,dar frumos.

Uneori,ma simt si eu copil in lumea asta mare.Uneori...copilului din mine ii mai e frica de intuneric,dar traiesc cu aceeasi pofta de viata de cand ma stiu.Nu sunt doar o simpla existenta a lumii,fac parte din trairile ei,si ea,din trairile mele !