Cunoasterea metafizica


Incontestabil, intr-o lucrare a sa, Platon a demostrat cum OMUL, desi face parte dintr-o singura lume, poate trai in doua.

Mitul pesterii, denumit astfel mai tarziu, de catre analisti ne prezinta oamenii ce vad umbrele ( irealul ) sub forma realului. Descoperirea adevaratei realitati este negata de catre cei ce si-au sustinut teoria ( in fine, asta ca sa ma exprim elevat, dar era prostie tota ziua, nicio teorie ) iar acomodarea finala este ratiunea de care dau dovada, acceptand-o. De fapt mitul are mai multe conotatii, mai multe interpretari, dar hai sa vi-l zic si voua. Se zice ca...

...intr-un loc, undeva sub pamant, ca un fel de pestera, niste oameni erau legati cu lanturi, fara a se putea misca, cu fata spre perete. Drumul spre lumina nu-l vazusera niciodata, nascuti si crescuti fiind in intuneric, cu fata spre perete. Singura sursa de lumina era un foc ce ardea in spatele lor. Prin spatiul dintre foc si spatele oamenilor, treceau sclavi ( de ce tocmai sclavi? pentru ca sclavii erau neinteresanti si total lipsiti de sens aici ) ce purtau in maini animale impaiate, sau " statui umane " cum le zicea el ( adica oameni morti). Umbrele animalelor si oamenilor erau reflectate pe perete, fapt pentru care oamenii traiau cu impresia ca pe perete, este pura realitate, ca umbrele sunt realitatea. Intr-o zi, cineva i-a dezlegat si i-a intors cu fata spre foc, putand astfel sa vada obiectele ale caror umbre li se tot aratau. Descoperind lucrul acesta, au ramas uimiti si fixati pe ideea ca animalele sunt reale si oamenii la fel, nestiind de existenta lumii de deasupra. Pentru ca i-a dezlegat, a incercat sa le si explice ce este cu lumea de afara, dar singura rasplata au fost pietre aruncate in el. I-a scos cu forta din pestera. Multi au murit pe drum, loviti de bolovani sau oboseala, pe multi i-a indrumat si au ajuns afara. AFARA, au orbit cu totii din cauza soarelui. Dar in timp..dupa ani s-au obisnuit si au acceptat sa traiasca in REALITATE.

Atentie! Niciun detaliu nu e pus anapoda sau degeaba, astfel: Pestera e clar, lumea sensibila, instabila si gresita, mai exact " lumea realitatii aparente" . Lanturile, sunt doar prejudecatile care ne limiteaza. Focul, e o unda a cunoasterii. Umbrele, sunt imaginile situatiei iluzorii iar animalele si statuile sunt aparente adevarate, realitate fizica ce genereaza idei gresite. Contemplarea lumii din afara pesterii e pura cunoastere metafizica, prin intelectual, iar soarele, ideea de bine, perfectiunea la care nu se ajunge niciodata.

Citind, ma regasesc aici de atat de multe ori... De atat de multe ori realitatea mea era pura fictiune si de atat de multe ori o sa mai fie... Bine-a demonstrat Platon!


Intr-un joc nejucat..

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe