Spaima de ..
E terifiant sa ma gandesc la singuratate, fapt pentru care prefer sa uit de ea, dar anumite circumstante ma obliga sa o readuc in memorie. Poate lor le e frica de moarte, de hoti, de betivi, de viata, de durere, de despartiri, de greseli, de nebunie, de absurditate.. Mie mi-e frica de singuratate. E singura mea spaima peste care stiu ca nu as trece daca as trai-o. Stiu sigur ca daca o sa ajung singura o sa innebunesc, desi poate asa ar fi mai bine. Nimeni nu poate stii cum e nebunia, cum e un nebun. As scrie si asa nebuna despre filmele pe care le-as avea sau despre paranoia mea uniforma. Sau as ajunge putin peste Cioran, adanc in pesimism. Dar nici macar spaima asta nu ma face sa dechid porti pentru toti, spre mine. Nu sunt dependenta de oameni si daca va trebui sa sfarsesc singura o voi face. Iubesc, in limite, iar cand limitele sunt depasite, ranile sunt tot mai usor de facut si tot mai imposibil de uitat. Am gresit mult dand sanse oamenilor, doar din spaima mea prosteasca legata de singuratate. E o anomalie, tu poate asa zici, eu sunt complet obisnuita. Nici gandacii nu imi plac, dar as prefera sa plimb cate 3-4 gandaci pe zi pe aleea din fata blocului decat sa ma plimb singura.
Orice nebun are normalitatea lui.
Orice normal are defectul lui.
Ma gandeam ca nu stiu de ce tocmai azi am vrut sa vorbesc despre singuratate, dar mint, caci e clar cum ma lovesc de tot mai multi oameni tristi si singuri, si ma apasa pe mine gandurile lor impletite cu ale mele sau mai bine zis, cu frica mea. Am fost plecata si, am vazut multe, ce-i drept - aveam o presanta nevoie de a schimba aerul si de a-mi regasi punctele de inspiratie. Nu ca ramasesem neaparat fara, dar macar pe aici, era intr-o forma mult mai linistita. Cand esti strain, agitatia-ti pare mai mica. Apuci sa realizezi, sa analizezi, si nu vag. Cata nostalgie acum si cat de repede va trece. E ca herpesul, ca raceala. Trece, dar poate reveni oricand, in fond, e tot acolo, dar nu vizibila mereu. Si-n fine, e poate de la oboseala, ca n-am dormit cine stie ce; e poate de la prea multe vesti si prea putina digestie a lor. Eu sunt fericita momentan ca am oameni pe care sa-i iubesc si care stiu ca nu ma lasa singura, cat despre viitor, nu vreau sa preconizez, vreau doar sa cred ca o sa fie bine, mereu.