Psihoza, oboseala. Prea multa cafea.

Timpul sta amortit pe scaunul din bucataria mica a aceluiasi apartament infect in care am crescut atata vreme. Acolo unde ceasul arata mereu ora 15.00 mananc si beau, tip si plang, inghit lacrimi si tac, scriu si citesc...privesc. Afara e o anemie a copacilor si o moarte clinica a oamenilor, care candva radeau cu sunete melodioase, nu cu sirene de salvari. Ma indrept setata pe slow motion spre balcon. Acolo e liniste, iar Timpul imi zambeste dintr-un unghi intunecat, contempland miscarile mele. Un copil pare sa treaca prin fata blocului zugravit cu certuri imature ale adultilor maturizati din timp si cu rahaturi copilaresti ce nu si-ar fi avut rostul in niciun apartament. Dar este totul vag. Copilul ramane doar o impresie ce ma baga in tripul anormalului, scotandu-ma din mediul profan! Cu o cafea improvizata din zatul de acum trei seri si putina apa calda, ma asez brutal pe un fier vechi ratacit in incinta asta nesuferita, asa-zisul balcon. Cu un ranjet smintit si o privire de lunetist Timpul se misca in jurul meu si ma ameteste. Papusarul se joaca din nou cu papusa si astfel ajung intr-o cadere libera. In deriva sa pulsez, sa-mi pulseze inima... ma chinui si dau din maini disperata incercand sa ma prind de orice fir. Dar ma opresc brusc la etajul cinci al blocului mizer cu zece etaje. De undeva de sus, papusarul rade isteric. Ii pot auzi ecoul schizofrenic imbinat cu Balada lui Porumbescu. Se pare ca vecinul este din nou melancolic. Am ochii fixati pe mecla lui, iar mecla lui e indreptata spre mine, insa ochii sunt inchisi. Prin geamul care ne desparte mai pot sa vad un televizor si o scrumiera. In scrumiera zace Timpul relaxat cu o lista in mana. As vrea sa cad acum pe nenorocitul ala de pamant si sa nu mai simt dracului presiunea asta. Dar Dumnezeul meu nu ma lasa asa rapid, si ajung brusc intr-o gaura neagra. Sfidez teorii consecvente si ma lupt cu praful de stele care vrea sa-mi intre in ochi. Il las sa-mi stearga retina violent, cum fac si medicamentele beta-blocante asupra memoriei. Si cad intr-un final pe asfaltul rece cu tampla dreapta la inaintare. Zac intr-o balta de cafea improvizata din apa calda si niste zat vechi de vreo trei zile; intorc cu degetul aratator limbile ceasului pana la ora 15.00 ieri, nu azi! Ma uit uimita in jur si vad vag un copil care ar vrea sa treaca prin fata bloclui, dar evita nedumerit. Inchid geamul si golesc o scrumiera in care zac niste filtre de tigari, un servetel si o lista uitata de Timp. Inchid televizorul care scuipa emisiuni psihedelice si ma bag in pat. 

Afara latra necontenit un caine.