Măşti
Există lucruri care ne deosebesc, dar în balanţă, există şi ceea ce ne apropie. Nu mi-am petrecut ore din viaţă încercând să găsesc diferenţe sau asemănări, dar mi-e imposibil să nu văd ce leagă oamenii, ce îi face pe toţi să se numească aşa. Se spun în popor poveşti cu prieteni care se cunosc atât de bine încât îşi completează frazele unul celuilalt. Se spun în realitate poveşti stranii despre cele mai adânci secrete, pe care NOI înşine, încercăm să le ascundem de NOI. Ceea ce ne leagă aparent, sunt vorbele, în strânsă legătură însă, se află măştile. Tot ceea ce vorbim e aparent şi relativ, precum şi ceea ce lăsăm să se vadă. Există măşti de singurătate şi frică, precum există măşti de durere şi uitare... de fericire şi bunătate. Există masca pe care-o porţi când treci strada, când iei pâine, când citeşti, când vorbeşi, când nu ştii, când vrei să aflii, când... Cine suntem NOI? E-o normalitate frica de a nu fi acceptaţi şi de a purta măşti în societate? E-o normalitate faptul că NOI ne lăsăm călcaţi în picioare de NOI înşine? Există o linie extraordinar de subţire, ce se trasează la începutul fiecărei noi legături între oameni. Apare ca un fir, dar poate ajunge un întreg zid, sau poate deveni transparentă. Cu toate acestea, nimeni nu poate cunoaşte vreodată cu adevărat pe cineva, din cauza unei existenţe atât de invizibile, atât de ucigătoare poate. Invizibil, e un fir, vizibil, poartă numele de mască. Măştile fac parte din OM. Ceva perfect ar fi nefiinţă, fapt pentru care noi trăim – greşim sub acoperişul unei măşti. Fie ea funebră ca toamna lui Bacovia sau colorată, pictată manual şi cumparată de la un magazinel de sub un pod din Veneţia. Şi devenind parte din NOI, sfârşesc prin a avea nume... Se transorfmă uneori în durere, alte ori în fericire... dar de cele mai multe ori, toate ascund teama de a nu se vedea realitatea. Pentru că mereu am susţinut o realitate unică percepută diferit de fiecare om, susţin şi acum că tot ceea ce percepem şi ceea ce vedem este relativ, ba mai mult, chiar încercăm să facem noi totul să pară relativ, mărind astfel linia de care NIMENI nu va trece vreodată. Ce ascund măştile? Poate minciuni, care la rândul lor devin măşti pentru laşitate, care la rândul ei devine mască pentru furie, care la rândul ei devine mască pentru refulări şi teamă, şi lanţul apare cu zale noi la infinit...cauză pentru efect, efect pentru cauză. E macabră fiinţa umană, dar ascunde un univers departe de a putea fi perceput la adevăratul său nivel. Şi suntem atât de norocoşi că posedăm TOTUL... şi atât de falşi şi incapabili încât ne supradozăm, şi ne pierdem sufletul.
Şi toate pentru ca finalul să se prezinte fiecăruia cu o altă mască, iar în final, să ne găsim toţi, în compania aceluiaşi demon - sfârşitul.