Scrisoare pentru Iisus
Nu cred că trăim ca să murim. Nu cred în Rai sau Iad, Infern sau Purgatoriu – ca Dante, dar cred că nu omul este cel superior. De-a lungul secolelor s-au creat doctrine pentru cei ca noi. Biblia susţine miracole din care s-ar fi născut credinţa, dar noi, ştim că a luat naştere din neputinţă. Pentru că nu am învăţat să dispunem de forţele pe care le avem şi pentru că evoluţia noastră a încetat, depăşirea anumitor probleme poate deveni uneori imposibilă. Forţele fizice nu ne mai ajută. Suntem singuri, mici, plini de probleme şi suferinţe şi singura speranţă ar mai fi o putere spirituală. Când am fost întrebată de rolul credinţei contemporane, am răspuns simplu şi concis – ordine. Lumea a fost creată din celule care se mişcau în ritm haotic, conform fizicii, iar haosul la rândul lui, a rămas până în prezent. Dar şi într-o lume haotică poate exista o oarecare ordine - credinţa în absolut. Sfidez Biblia într-adevăr, căci mi se pare că viaţa nu e pentru a fi spălată ci doar pentru a fi trăită. Şi dacă Biblia mi-ar dovedi că nu murim, atunci ar trebui să ştie că vom ajunge să fim egali. Viaţa în sine e o purificare şi un declin în acelaşi timp. Acum nu suntem egali. În timpul vieţii ne suntem doar proprii călăuze. Dar cu toate că tot ceea ce trăim depinde doar de trupul şi mentalitatea noastră, neputinţa ne face să ne îndreptăm capul şi spre El. Dar ridicăm capul doar când ritmul nostru grotesc de viaţă începe să se fărâme. În cele mai adânci nopţi cu cele mai ample mişcări capul nostru se roteşte în ritmul unor cuvinte perverse... în cele mai adânci nopţi cu cele mai mari răni, capul nostru se ridică şi s-aude : "Doamne-ajută!" Şi-aşa că să nu se scuze omul pentru ceea ce e şi pentru cum trăieşte, să nu găsească motive irelevante pentru care a ajuns să îmbrăţişeze credinţa. Ce fel de fiinţe mai suntem şi noi? Implorăm când suntem în cădere liberă şi apoi reluăm banalul. Am zis că nu sunt de acord cu superioritatea noastră, şi până nu o să mi se arunce contrariul în faţă nici nu am să cred. Oamenii trebuie să creadă într-o ordine, în altceva în afară de ei. Pariul lui Pascal spunea:
1. Nu ştim dacă există Dumnezeu.
2. Dacă el există, necredinţa în el are consecinţe negative asupra sufletului nemuritor.
3. Daca el nu există, credinţa în el nu are nici o consecinţă.
4. Aşadar, este în interesul omului să creadă în Dumnezeu.
Pariul lui Pascal nu spune: Cine este Dumnezeu?