Nihilism

E plin de notorietate. Noi suntem plini de noi insine.

Unii ar spune ca lumea este divizata, dar sub acelasi cer, lumea e o singura bucata compusa din parti, particele si cusuta cu petece in non-culori. Ceea ce oamenii numesc „stima”, realitatea o traduce prin „ipocrizie”. Exista vorbe, discutii, proverbe, dar mai presus – sentimente. De ce suntem creati sa nu ne putem bucura cu adevarat decat pentru noi? Suntem inconjurati de chipuri si aparent, iubire. In esenta suntem exact cum ne-am nascut – singuri si plini de intrebari. Nimeni nu vede dincolo de limitele noastre, dar putini se intreaba unde sunt ele de fapt. E plin de nihilism si de situatii complicate. Fiecare minte devine lume pentru univers, fiecare univers devine spatiu pentru minte. Suntem obisnuiti sa consideram diversitatea formelor, ca fiind compatibila cu o origine comuna in unitate. Vointa de putere este doar forma primitiva a pasiunilor. Toate celelalte pasiuni nu sunt decat transformarea acestei vointe. Totul ar fi mai clar daca in locul ideii de „fericire”, am aseza ideea de „putere”. Bucuria in sine este doar perceptia unei diferente, ce se atinge atunci cand obtinem lucrul spre care am aspirat, si aici subscriu cu adevarat la ceea ce spune Nietzsche.

 

„In cazul unei fiinte vii putem arata cu maxima precizie ca face tot ceea ce poate pentru a nu se conserva, ci pentru a deveni mai mult  decat este...”

Si asta ar da mai multe raspunsuri decat intrebarile pe care ni le-am pus vreodata.