Avar.

Din trei planete una singură mă înfăţişază,

Când scriu, când plâng, când râd...când tu eşti trist

Sub Jupiter m-ascund...angoasa mă bruiază.

Din Marte iau speranţe, din Soare iau o rază,

Şi o arunc spre tine, dar tot nu luminează.

În colţul cu stafii al camerei obscure,

Stau singuri doi copii.

E linişte, e negru şi plin de geamandure

Iar ei aleargă veseli spre limită.

Te-apropii – te simt ca pe o aură fragilă,

În palmă ţii planete, ghiozdanu-i plin de pietre...

În spate se ascund copacii gri ai vremii,

E linişte şi tac din nou.

M-ascund în  pieptul tău şi ţip cât pot de tare

Să mă audă pământenii; sunt fericită şi pot-

Să dau la o parte sentimentele avare, şi să alerg cu tine-

Spre mare, sa înot.

Dar undeva la geamandură sunt doi copii blocaţi

Şi stau cu Timpu-n braţe senilizând speriaţi...

Se mişcă-n ritm haotic strigând numele tău...

Şi-aici, în depărtare constat că Ea, sunt Eu.

Cu numele în minte şi marea în pahar

Salvăm trecutul nostru şi-ajungem vii la mal

Şi-n negrul trist al cerului crăpat,

Tu mă trezeşti din vis, avar şi speriat...