Aparenţe.


Gândindu-mă la aparenţe mi-am dat seama că aparent par a fi ceea ce niciodată nu am fost. 

Gândindu-mă la aparenţe mi-am dat seama că e dreptul meu să văd că verdele e roşu; că roşul e albastru sau că albastrul este mov. Dar totuşi.. prinsă într-un cerc vicios, mi-am dat seama că e dreptul meu să percep cum se cuvine realitatea..

Gândindu-mă la aparenţe mi-am dat seama că nu vorbesc de timp, nu vorbesc de ani, nu vorbesc de zile şi nu vorbesc de luni – ci vorbesc despre modul în care percepem tot ceea ce ne înconjoară; despre modul în care ne descotorosim de oameni, de cărţi, de orice lucru. Aparenţele sunt iluzii născute din ură, din invidie, din incapacitatea de a înţelege, din dorinţa de a fi câine... din neputinţa de a fi om. Toţi percepem realitatea diferit şi vorbind de ea, raportând-o la o simplă definiţie, nu facem decât să dăm startul unei catalogări infantile şi mizerabile. Realitatea este că există oameni buni şi oameni răi? Realitatea este că există soare şi exisă întuneric? Este corect să definim un concept prin intermediul absenţei altuia? Nu. Realitatea este că fiecare om este exact aşa cum ţi-l doreşti. Realitatea este că dacă ai iubit cândva, acel om a însemnat totul, dar acum realitatea îl transformă în nimic. Realitatea este capacitatea de tranziţie a unei stări în alta – modul în care ai putut să pui fiecare gând bun în sufletul şi mintea unei persoane dar de asemenea şi modul cu care i-ai furat ultima bătaie de inimă, ultima suflare din glas. Realitatea este un cuvânt dur pentru situaţiile de viaţă cu care jonglăm când vrem, cum vrem... unde vrem. Ce este real pentru tine? Faptul că uitându-te în jur vezi viaţă; faptul că uitându-te la viaţă o poţi vedea şi cum se stinge. Cum conştientizezi TU prezenţa de sine?


Nu mă interesează că mulţi nu mă găsesc interesantă; că mulţi mă văd aberantă şi puţini se regăsesc în mine. Eu încetez să mai dau definiţii realităţii. Oricât de multe drepturi am avea, oricât de mult am considera ura, dezolarea şi dezgustul scuze la adresa comportamentului nostru, aparenţele şi judecata nu vor amplifica niciodată binele din noi, din contră, ne vor îneca în rău. Faptul că ne putem vedea mai buni, în ceea ce cu adevărat este realitate, e doar un mit. Monştri nu fug decât dacă îi vedem.. problema este că tot timpul o facem, dar de fiecare dată sunt la alţii.

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe