Scopuri..

Din tot ceea ce ochiul tău cuprinde când se uită în zare cât de mult înseamnă munte? Cât de mare înseamnă mare?

Nu am crezut în puterea eşecului o bună perioadă de timp. Nu am crezut că eşecul te împinge spre ceea ce doar pari a fi... niciodată nu am crezut că eşecul nu face decât să te ocolească de... tine. Cred că greşeala cea mai mare a oamenilor este scopul. Când scopul este stabilit, eşecul deja se duce la linia de start fiind pregătit de maraton. Problema nu este aspiraţia în sine, ci modul în care aspirăm spre ceva anume şi cantitatea. Un scop poate dizolva o viaţă întreagă, pe când stabilirea mai multor scopuri, mai multor soluţii şi puncte de plecare poate avea ca finalitate succesul. Când mi-am stabilit scopul, nu eram altceva decat un om mic cu planuri mărunte, bun doar la pus gândurile pe hârtie. Pentru că nu îmi plăcea matematica, mi-am forţat paşii spre literatură. Nu regret asta, dar regret modul în care am făcut-o. Stabilindu-mi scopul de mică, a ajuns o obişnuinţă pentru mine să mă văd reuşind doar într-un anumit mod; a ajuns o obişnuinţă să mă simt bine dacă ştiu mai multe; o obişnuinţă să mă văd fericită la final obţinând tot... Şi cum niciodată finalul nu aduce cu el un plan bine delimitat, bine pus la punct, am clacat.

Nu am crezut că eşecul m-ar fi putut împinge în punctul în care sunt, dar pe alocuri... nici nu am crezut că m-ar putea motiva mai tare. Mă motivează să cred în viitorul pe care îl văd de fiecare dată senin şi fericit. Şi nu vorbesc de o naivitate falsă sau de o ignoranţă absolută. Ştiu că există monştri, ştiu că există zmei şi ştiu că există balauri pe fiecare drum. Ştiu că va fi greu să depăşesc pragul în care mă aflu pentru că se întâmplă să fie criză de valori în ţară. Se întâmplă de asemenea ca propria-mi criză să fie plină de valori sentimentale. Se întâmplă să cazi, ştiu.. şi eşti obligat să te ridici. Dar lumea pare mult mai mare dacă picioarele-ţi sunt retezate de analfabeţi care ţi se pun în cale; de ignoranţi care ajung preşedinţi; de laşi care devin eroi.. Cât de mult poate fura un ochi din linia orizontului? Să fie oare exact atât cât putem şi noi să ne dorim.. cât putem şi noi să ducem?


Oricât de mult m-aş uita înapoi nu văd nicio greşeală pentru ceea ce urmează să fie înainte, dar cu cât mă uit mai mult înainte, cu atât mai mult aş vrea să fiu..înapoi. 

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe