Observ că..
Colţ murdar de groază şi de incompetenţă; rezistenţă;
aparenţă... orice fel de pete. Observ, printre rânduri şi zgomote un soi de
linişte, un soi de tăcere care mă îneacă cu disperare.
Eram pe drum şi drumul părea mai lung ca niciodată. Nu-i
nimic din ce se spune că este – ceea ce văd eu, ceea ce vezi tu, e doar
inabilitatea de a vedea realitatea nudă.. realitatea dezbrăcată şi prinsă în
pumnul tău cu care loveşti uneori brutal tot ceea ce te înconjoară şi tot ca
el, te închizi şi tu în tine. Observ atât de multe feţe triste, fade,
dezgustate parcă de acelaşi drum pe care nu îl bat decât de câteva săptămâni,
poate de câteva zile... uneori de ceva ani. Observ urma unui apus atât de cald,
aşa cum obişnuiau să fie atunci când, mică fiind, mă pierdeam cu privirea
printre blocuri şi urmăream soarele... atunci când, mică fiind, mă întrebam de
ce blocurile se mişcă; de ce norii stau în loc. Observ că praful inundă oraşul
şi îl îmbracă într-un fel de ceaţă care nu face decât să şteargă paşii tuturor
oamenilor grăbiţi, de ieri, de azi... de ani de zile. Acolo unde liniştea se
îmbină cu orizontul, nu mai este cale de întors. Acolo sunt blocate toate
visurile celor care nu le-au putut prinde, nu au ştiut să le împlinească. Şi parcă
toţi se îndreaptă spre acelasi orizont – acelaşi orizont care nu înseamnă
visuri, care nu înseamnă fericire, care înseamnă fugă după bani, chiar şi după
cincizeci de bani pentru care faci scandal la casă în supermarket. Parcă îi văd
tremurând în faţa celei mai diabolice posesii care a ajuns să îi posede.. să ne
posede pe toţi. Aceeşi întrebare îi macină pe toţi pentru că în jurul demonilor
li se învârt propriile vieţi – banii. De ce-i oraşul gri? De ce e plin de
ceaţă? Pentru că oraşul nu respiră, oraşul nu e fericit, oraşul trăieşte prin
intermediul unor roboţi care cândva alunecau pe minge la fotbal şi se juleau în
coate şi genunchi. Uneori, ceea ce ai fost devine singura ta putere de a mai
inhala viaţă, de a mai inhala oxigen, măcar puţin pe lângă toată mizeria pe
care o ai adânc închisă în tine.
Observ un soi de vânt de toamnă care adună frenetic tot
gunoiul împrăştiat pe jos.. ştii, oraşul are modul lui de scăpa de mizerie şi
nu face decât să o arunce în tine.