Scrisoare către Tine.
Dragă TU,
Când pui întrebări, când cauţi răspunsuri, când nu înţelegi
ce se întâmplă, sau ce se vorbeşte... atunci e timpul pentru întâlnirea cu
tine.
Atunci când se face noapte şi eşti singur; când lumânările
se sting şi rămâi uşor în întuneric; când cauţi răspunsurile în el, în ea.. în
jur, atunci este momentul să te luminezi pe tine. Când uiţi cu nonşalanţă de
unde ai venit; când vrei cu nerăbdare să ajungi la un punct valoros social,
uman improbabil... când nu ştii drumul dar îi urmezi orbeşte pe alţii, atunci..
e timpul să te urmezi pe tine. Când ochii tăi se-nchid de oboseală şi nasul ţi
se înroşeşte de la plâns; când te superi inutil şi când ignori însăşi viaţa,
atunci e momentul în care te ignori, uşor, pe tine. Atunci când... când uiţi să
mai zâmbeşti, uiţi să ieşi din casă, uiţi să vezi soarele, uiţi să te îmbraci
în propria persoană, e cazul să te regăseşti pe tine..
Nu e timp de pierdut pe nimicuri.. nu e timp de văzut griul
cerului, seceta pământului sau singurătatea. Eşti atât de plin de tine, de
gândurile tale, de egoul care ar vrea să te cunoască, să te întâlnească în
parc, la o cafea, în albastrul cerului, în infinitul orizontului.. Eşti atât de
plin de tot ceea ce te înconjoară încât singurătatea e practic improbabilă. Nevoia
de afecţiune e în natura noastră. Reciprocitatea în iubire sau dorinţa de a fi
înţeles – toate sunt adânc închise în noi. Greşit nu e să cerem, greşit este să
nu ştim să primim. Ceea ce tu îţi poţi oferi ţie, e cel mai frumos dar al
vieţii – un amalgam de bucurii pe care le închizi în cuşcă atunci când cauţi
răspunsurile în alţii. Nu fi nefericit decât câteva clipe pentru că, ţinând durerea
în tine, îmbrăcându-te în ea şi cerşind compătimire te face să te mişti atât de
repede prin viaţă, să vrei să scapi de tot ceea ce te apasă, încât uiţi de
lumină, uiţi de soare, uiţi de.. tine.
Nu uita de tine. Oricât de normal ţi s-ar părea să te
descoperi prin alţii, înţelege că tu îi percepi pe ei, raportându-te la tine.
B.