Astăzi.

Am încredere oarbă uneori, în faptul că, tot ceea ce ține de mâine înseamnă automat mai bine. 

De ce văd femei cu ruj roșu? Ce fel de vibrații transmite culoarea și ce fel de sentimente ascunde?  Sunt atât de multe întrebări despre ce vrem, ce ne place.. de unde venim, unde vrem să ajungem, dar nici Nietzsche, Cioran sau Freud.. Chanel, Ioana d Arc sau noi, nu le vom putea găsi răspunsuri vreodată. Nu e vorba de o diferență abundentă între sexe; nu e vorba de faptul că tu, ca bărbat, mă domini pe mine furându-mi cultura, furându-mi dreptul la muzică, la pictură, la literatură.. la vise. Nu e vorba despre faptul că de multe ori când mă pierd, mă pierd printre bărbați, mă pierd într-o lume al cărei răspuns e puterea, și nu orice fel de putere, ci simpla putere venită dinspre ei.. Nu mă dau drept feministă convinsă și nici nu cred într-o egalitate a sexelor. Da, suntem diferiți, dar diferența noastră constă în simplu fapt că fizionomia mea implică ceea ce tu, bărbatule, nu ai; în simplul fapt că ceea ce tu ai, mie îmi lipsește.. în faptul că suntem făcuți ca o completare a unuia, pentru celălalt. Nu cred în sondaje de opinie conform cărora bărbații înșală mai mult, mai des; nu cred nici că, de fapt, femeile ar minți mai bine. Nu cred că dacă sunt cu un bărbat pot fi mai în siguranță doar pentru faptul că știe să se bată. Cred însă, că atunci când îmi e frică de gândurile mele, ceea ce vine din exterior, din perspectiva sexului opus, a bărbatului care e mereu lângă mine, mă ajută. Nu cred că bărbații nu iubesc așa cum o fac femeile și nici nu îi cred atunci când spun că nu pot fi deloc romantici. Fericirea este ceea ce se naște din iubire – fie ea iubire pentru semeni sau pentru acea persoană întâlnită acum câțiva ani, în centru, la o vorbă. Fericirea este atunci când simți nevoia de ea și vrei să fie. Atunci când, deși singur, te simți împlinit într-o lume în care știi că cineva, undeva, te completează. Și cum te completează, te întrebi? Ar putea fi doar un simplu gest de noapte bună, o simplă melodie ale cărei versuri ți le cântă la nesfârșit, un simplu dans ai cărui pași sunt greu de învățat dar pe care el încearcă mereu să îi imite pentru tine. Ar putea fi modul în care îți susține ideea pentru cel mai banal proiect; pentru cea mai proastă carte.. modul în care te aplaudă când reușești; modul în care îți gătește; te învelește; te întreabă unde ai fost, în miez de noapte; se supără pe tine tocmai pentru că te iubește atât de tare încât dacă mâine nu ar mai exista.. dacă mâine ar fi doar o utopie a rutinii din care facem parte, el ar rupe cu dinții din ziua de astăzi numai pentru a-și vărsa furia atât de adânc ascunsă în iubire. Ce vor femeile? Asta te întrebai?.. Nu vor să fie protejate de un pachet de mușchi sau să fie îngropate în flori doar pentru că e un gest romantic. Poate că tot ce vreau eu, se regăsește în fiecare.. poate că nu contează cât ești de frumos; cât ești de inteligent sau cât de mult șarm ai ascuns în tine. Poate că există un moment în viață în care orbești, iar episodul acesta de orbire nu e decât o realitate în care înțelegem că ceea ce avem în fața noastră este singura persoană de care ne putem agăța.. și poate, de cele mai multe ori, orbirea devine permanentă.. Dar cu timpul, e din ce în ce mai frumos – atât de frumos, încât lumea din jur dispare și tu începi ușor-ușor să vezi ridurile pe care le-ați adunat împreună și vrei să tragi cu dinții de ziua de ieri, numai pentru că timpul zboară.

Știi, am încredere, uneori, că tot ceea ce va aduce ziua de mâine nu poate fi decât ceva mult mai bun, dar nu știu cum se face că de fiecare dată este vorba despre mâine și niciodată nu țin seama de azi..