Se pierd..

Nu știu cât de mult ajută tehnologia la conceptul de evoluție în sine. Posibil să ajute la găsirea destul de rapidă a unor locuri, prin GPS; la postarea pozelor cu mâncare pe facebook; la aflarea știrilor din Japonia sau la comunicarea mult mai ușoară cu toți cei care sunt departe... dar cât de mult te ajută pe tine?

Adevărul e că.. evoluție, e unul dintre cele mai mari cuvinte pe care le cunosc. Nu cred că presupune a-ți schimba culoarea părului sau a scăpa de 10 kilograme; nu cred că înseamnă a reuși să termini cartea de căpătâi de pe noptieră sau să-l descifrezi pe Schopenhauer în germana arhaică.. nu cred. Nu știu decât că evoluție e un termen mult prea mare, pentru oameni mult prea mici. Brusc, ne cizelăm prin ultimul model de telefon sau prin cele mai în vogă melodii. Brusc, cerul cândva albastru devine bleu marine; brusc, tot ceea ce vorbim e compus din neologisme al căror sens abia dacă-l percepem și la fel de brusc, facem câte trei-patru facultăți și devenim buricul pământului. Nu cred că evoluție înseamnă ceva din toate astea. Culmea, evoluția tehnologică în care ne împingem până la gât e doar o consecință a regresului umanității. Uiți să iubești, și sincer, să iubești cu adevărat, fără telefon în mână, fără laptop în pat, uiti cât de important e sentimentul și cât de mult contează să-l expui.. uiți.. Uiți de omul din oglindă atunci când nu ești concentrat să focuseze telefonul pentru poză. Uiți esențialul pe care l-ai citit într-o carte; pierzi abilitatea de a comunica. Te transformi încet, în cel mai emancipat babuin cu performanțele reduse. Ești neanderthalianul care se lovește cu telefonul de cap și moare îngropat în ficțiune. Ești fix ceea ce erai când nimeni nu se întreba ce suntem – o ființă primitivă lipsită de scop, care se târăște pe pământ pentru evoluție. Tu nu evoluezi precum teoria lui Darwin, ci pur și simplu uiți. Amintește-ți dimineața, seara.. în orice moment, amintește-ți de cea mai fină linie aflată între tine și animal – rațiunea. Amintește-ți să pictezi, să visezi, să cânți și să comunici așa cum niciun telefon nu o poate face. Închipuie-ți bucuria omului când a descoperit cuvântul și dă-ți seama cât de multe poți face cu el.


E dureros ca singurii ochi care te privesc să fie cei din oglindă, în timp ce toți ceilalți se pierd în propria creație care acum îi domină – tehnologia. Ce artist meschin e omul!

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe