Regretul..

Sunt ferm covinsă că viața mea e plină de persoane care merită. Sunt de asemenea, convinsă de faptul că oricât de mult ar merita, sunt pline de o grămadă de cicatrici și defecte. Cât de mult suntem dispuși, oare, să trecem peste defecte atunci când ne orbește furia și vedem o șansă în a ne agăța de lașitate?

Nu am regrete și pe oriunde aș citi, văd profeți distruși sau prozatori mult prea toleranți care cred cu disperare în existența lor la fiecare om. De ce? N-am omorât, n-am distrus vieți. Am rănit, poate, am fugit, am țipat, dar nu am regrete. Am păreri de rău adunate grămadă într-o cutie pe care o  deschid din când în când, dar nu am regrete! Regretul este, sau poate fi, cea mai înaltă formă de autodistrugere și dacă ar fi să am regret pentru ceva, ar fi pentru însuși faptul că mi-am dat voie să am regrete. Regretul este treapta superioară pe care calci atunci când în fața ta e doar un singur drum, atunci când nu mai există nicio cale de a alege, atunci când nu mai există bine sau rău, când există doar neutralitatea și consecința a ceea ce ai înfăptuit deja. De ce aș avea regrete? Și de ce ai avea și tu? Regretul e o ploaie de vară care spală tot ceea ce obișnuiai să fii; e o seară de mai care te acoperă cu liniște și cu tăcere, cu ură și cu nonșalanță. Regretul e pictorul cu mâna moartă; geniul fără cuvinte; iubirea fără reciprocitate.. regretul este sau ar putea fi orice. E o relativitate atât de clară, atât de absolută încât atunci când îl privești el poate lua forma unei simple dureri sau forma autodistrugerii.

Sunt ferm covinsă că viața mea e plină de persoane care merită. Sunt de asemenea, convinsă de faptul că oricât de mult ar merita, sunt pline de o grămadă de cicatrici și defecte, dar cât din toate astea contează? Regretul meu ar fi, poate, dacă aș înceta să iubesc și aș începe să aștept ceva în schimb. O să continui să iubesc necondiționat, o să continui să fiu paralelă pe axa timpului, cu regretul – asta e tot ceea ce ne poate salva. 

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe