..în eternitate
Mă gândesc uneori la vulturi, la frumusețea lor care îi face
să piară, să dispară, până în punctul în care nici nu vom mai știi că au
existat. Mă gândesc uneori la oameni, la frumusețea din ei și mârșăvia cu care
trăiesc uneori și sfâșie, rup, distrug ceea ce au ...distrug chiar propria
ființă. Mă întreb uneori, cine-și va mai aminti de noi după ce vom dispărea?
Nu mai scriu atât de des, nici nu mai am timp, nici nu mai
am experiențe. Dar niciodată nu încetez să mă întreb. Încotro mă îndrept? De unde
am venit, până la urmă? De ce nu schimb ce vreau să schimb și de ce nu sunt
sigură de ceea ce vreau? Nu sunt prea sigură că specia noastră tolerează
fericirea în adevăratul ei sens. Nu știm să iertăm. Nu știm să ne iertăm, să
mergem mai departe, să ignorăm un rău fără să-l întoarcem, să o luăm pur și
simplu de la capăt. Știm să ne legăm, să ne formăm o rutină, care odată
întreruptă, ne fărâmă sufletul în mii de bucățele și ne umple mintea de țipete
de ajutor. Plănuim tot, controlăm tot, ne certăm, ne îmbrâncim, la ratb, la
metrou, pe stradă. Suntem atât de haini încât credem că un simplu zâmbet
ascunde cele mai negre intenții. Cine râde? Cine se mai bucură? Cât de rapid se
pierde umanitatea, cât de ușor o pierdem, cu atât de multă vână – atunci când
spargem oglinda de nervi, atunci când nu avem compasiune, atunci când uităm să
iubim, atunci când uităm să NE iubim. Nu mai știm, nu mai vrem să evoluăm. Și
totuși trăiesc cu o oarecare speranță că dacă nu azi, măcar mâine va fi bine. Și
mă entuziasmez la razele soarelui pe care cândva le uram; și-mi place să mă
refugiez în Tine; și-mi place că noi încă mai putem iubi, încă NE mai putem
iubi.. Și ador modul în care tot ce este inuman, în MINE se contopește cu tot
ce e uman în TINE și-mi amintesc că avem dreptul să zâmbim, să vedem altceva în
afară de durere și mizerie.. și ador faptul că tot ceea ce-i inuman în TINE se
unește cu tot ce e uman în MINE și-ți amintești cât de mult îți place să fii
fericit, să mă strângi în brațe noaptea..
Mă întreb uneori, cine-și va mai aminti de noi după ce vom
dispărea, și-atunci îmi amintesc că vreau doar să dispar odată cu tine, fără
urme, fără întrebări, fără amintirea unuia despre celălalt în suflet, undeva,
blocați în eternitate..