Oameni.

Nu știu încotro se va îndrepta ceea ce voi scrie. Știu doar că am tot evitat să o fac. M-am ferit, m-am ascuns, n-am știut ce urma să scot din unghiurile minții, dar mi-e dor să scriu.

Nu știu nici dacă ar trebui să vorbesc despre anul ăsta, sau despre ce sper că va urma, despre cursul vieții.. nu mai știu nimic. Am trecut prin atât de multe stări care m-au divizat în ceea ce sunt și ceea ce ar trebui să fiu atunci când oamenilor nu le pasă. Am învățat că prin natura lui, omul este de un egoism fantastic, dar totuși, după mii de ani de evoluție, am învățat să-l controlăm. Da, așa s-ar zice.. Faptul că nu ne pasă, acum, e o alegere. Și mă întreb, uneori, de ce majoritatea alege să nu îi pese? De ce ochii se țin închiși în fața oamenilor care oferă iubire și deschiși în fața celor pe care, cu disperare, vrem să îi iubim? Sunt sigură că a existat o perioadă a istoriei în care omul a fost om; în care omul a știut să își deschidă sufletul și mintea către alți oameni, învățând valori morale precum respectul, loialitatea sau demnitatea. Sunt ferm convinsă că undeva, blocate în timp, sunt mii de suflete care vor să trăiască din nou așa cum trăiau înainte – fără aplicații pe telefon care să le spună când să fie fericiți; fără măști și ipocrizii; fără toată mizeria de astăzi. Am trecut prin atât de multe stări încât am ajuns la concluzia că sunt, din păcate, dependentă de oameni. Și atunci m-am întrebat "Dar oare de ce?". Mi-a fost frică să admit că eu nu pot conviețui cu mine însămi, că mi-e frică de gândurile mele sau că nu îmi trebuie mult pentru a cădea în melancolie. Odată ce am aflat adevărul despre mine, totuși, am înțeles că el este universal – nu există izolare pentru un om – fiecare dintre noi are nevoie de cineva aproape. Toți suntem dependenți unii de alții.

Și atunci... nu știu încotro se va îndrepta ceea ce am scris și cine va citi, dar la ce e bună singurătatea? Și mai ales, la ce e bună atâta timp cât suntem înconjurați de.. oameni?

Postări populare de pe acest blog

Vor s-aduca SFARSITU'

Desi se stie inceputul fiecarui om, sfarsitul e imposibil de aflat. De asta spun ca nu e pomenit si mi se pare total logic. La ce bun sa stii cand mori? Probabil n-ai face decat sa-ti jelesti fiecare zi pana cand nu va mai fi niciuna. Nu-s importante teoriile in viata si nu e important sa gandesti excesiv la ceea ce oricum se va intampla - sfarsitul. Existente in viata, sunt multe si peste tot dar trairi, doar oamenii care se bucura fara sa bage sfarsitul in discutie, le au. Le place sa va bage in stari de panica, si stiu ca sunteti usor de manipulat (nu includem exceptiile) - de aia va implanteaza in creier bullshituri gen " 2012 = sfarsit ". Probabil acesti EI care nu dorm noaptea, cauta in cele mai adanci portale ale acestei lumi si il vad pe Iuda cu o sulita in mana; sau cauta intr-un portal numit google si-l vad pe Obama, Antichrist. E treaba voastra cum va impartiti ideile si cum va recastigati pierzaniile, dar in opinia mea, existenta e doar o cauza pierduta. Daca Freu
Citiți mai multe

Strada Corbeni

În Cartierul Armenesc, pe strada Corbeni, chiar la demisolul unui bloc care mirosea a vechi, aripi de molii rupte și rotogoale de fum locuia arhitectul cerului. Demisolul era reprezentat sub forma unei garsoniere generoase, nemobilată însă cu nimic mai mult afară de un pat grandios cu așternuturi albe, ghemuite, o țeavă atârnată ingenios de tavan pe orizontală, care servea drept spațiu pentru depozitarea hainelor și un teanc de borcane goale, ori pline ochi cu apă îmbâcsită de culori în ulei sau diluant. Geamurile neașteptat de mari pentru un demisol prezentau fiecare câte un pervaz lat, adânc, plin cu mormane de foi schițate, goale sau sfâșiate de nervi și oboseala nopții. Un singur scaun părea că se află într-o completă surzenie în tot acel răcnet tulburat de galbenul soarelui. N-am înțeles decât către final liniștea scaunului, care amuțit de toată splendoarea apusului, privea la mâinile arhitectului care cobora soarele din ce în ce mai jos, pe după blocuri.  Doar foile și patul
Citiți mai multe

EU..scriu.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive...
Citiți mai multe