Cel mai mare defect - II
(Funkadelic - Maggot
Brain în fundal)
I
„Cred că mi se face frică..” – îmi
spuse ea cu ochii închiși – “Nu
mă pot uita la tine..”.
Era foarte mare distanța dintre noi
doi. Sufletul fugea din coaste să o găsească iar ea fugea pe după gânduri, cât
mai departe de mine. “Dă-ți voie să mă vezi!” – i-am spus în timp ce-i atingeam
părul. Cât era de moale și de parfumat. Îmi cădeau onduleurile pe degete și mă
jucam cu ele în timp ce ea mă privea sperioasă. Nu m-aș fi uitat la ea, aș fi
lăsat-o să mă vadă o viață așa cum mă vedea atunci, însă mi-am ridicat privirea
și iarăși am pierdut-o. Râdea mult, la glume lipsite de haz, probabil din teamă
și emoție. Eu o priveam. Aveam rotogoale de gânduri în minte și-n același timp
eram gol.. Gol pentru că ea avea să mă umple. Magia asta care s-a frânt asupra
noastră s-a produs atât de brusc, încât n-am apucat nici să clipesc și să-mi
dau seama ce se întâmplă cu mine. Mă depersonalizasem aproape. Eram eu – D –
uitându-mă la ea și la mine, uitându-mă la cât de senzual ne mișcam, în acord
unul cu altul, fără ca măcar să ne atingem, fără ca măcar să ne vorbim. I-am
forțat privirea către a mea; am forțat-o să mă vadă și să mă lase să o văd.
Există atât de multe tipuri de tensiune în lume, în funcție de fiecare om, de
senzațiile care se întrepătrund, dar ca aceasa n-ar mai fi niciuna! Nu va mai
fi niciuna…
O
durere amestecată cu extaz și dorință apăsa pe creștetele noastre atât de
puternic. Parcă ar fi vrut să ne bage pe amandoi în întuneric, în inuman,
într-un vortex care să ne înghită separat și să ne scoată ca întreg. Tensiunea
asta cânta la corzile de chitară din ochii ei și la basul inimii mele. Vedeam
unul în altul dincolo de trupuri. Vedeam aura ei, goală, pură și mă pierdeam
prin ea până când sufeream un orgasm al minții. Se întâmplă, desigur, ca o dată
în viață să te găsești în altcineva – să găsești fix părțile tale lipsă pe care
le vei vrea cu disperare pentru a forma acel întreg, dar e posibil ca tu să
rămâi frânt pentru totdeauna. Eram întemnițat de ea – de buzele ei mari,
fierbinți întotdeauna, ireal de fierbinți chiar, dacă mă întrebați pe mine,
pentru gerul care se pogorâse afară. Eram înlănțuit de vibrația vocii sale,
care-mi provoca fiori precum atingerea unor degete lungi pe șira spinării;
precum o urmă caldă de sărut pe abdomen sau un cub de gheață topit în căldura
trupului. Eram înlănțuit de fiecare gest al său și o citeam precum poveștile
cele mai bine păstrate și cele mai misterioase. Era misterul meu viu care dansa
pe solo-urile lui Eddie Hazel și intra sub pielea mea în cel mai sexual mod. Mă
dezbrăca fără nerușinare de sentimente și se-ncleșta în mine până la durere.
Ah, dar ce durere nebunesc de frumoasă. Să ating fiecare os, fiecare notă a
glasului, fiecare por al feței și fiecare geană – ăsta este jocul care-mi
place. Mă ținea prins între dorința de a mă avea cu totul și imposibilitatea de
a mă mai revedea. Era un gust dulce între noi, de fiecare dată când ne atingeam
buzele, de fiecare dată când mă mușca și mă invada cu toată ființa. Era un gust
pe care n-am putut să-l mai găsesc în nimeni – era gustul ei. Ea e o
vrăjitoare. Ea e malefică și senzuală. E un Mefistofel al vieții mele care-mi
oferă culoare, îmi oferă pasiune și mă scutură din rădăcini. Ea îmi este poartă
spre altă realitate, spre altă dimensiune – spre locul în care Orwell nu se
joacă cu timpul și Einstein nu cunoaște relativitatea; spre locul în care toate
pulsiunile noastre se îndeplinesc prin orice fel de contact, fără mustrări
ulterioare și fără consecințe. Ea îmi este poartă spre Paradis și scară spre
Infern, iar eu… sunt blocat în Purgatoriul buzelor cărnoase. Ea e o copilă
atunci când râde și o femeie atunci când îmi sărută gâtul. E un demon atunci
când fuge și un înger de fiecare dată când îi miros pielea.
Aș
vrea să facem dragoste până când ne consumăm. Aș vrea să mă rupă în mii de
bucăți și să mă conțină. Să mă conțină și să mă iubească până la reîntregire,
până la paradox, până la Nirvana și dincolo de intangibil, dincolo de aripi,
dincolo de galaxii… Aș vrea să mă conțină acolo unde nu există timp, pentru a putea
face dragoste în eternitate.