Cel mai mare defect - III

Să lăsăm lucrurile să curgă..

Am lăsat fiecare picătură din mine să curgă cu o viteză care întrece lumina, care întrece gândul dar care n-ar putea întrece vreodată iubirea lui, iubirea noastră. Sunt golită de cele mai adânci bucăți ale mele; sunt cu combustibilul la pământ și cu motorul mort. Sunt palidă și lipsită de vlagă precum un bolnav incurabil dar cu o strălucire puternică în ochi, cu o strălucire inumană..

Astăzi îți scriu despre el.. Sunt tare temătoare căci nu știu nici măcar ce vreau să îți spun. Umplu paginile cu trupul lui, cu ochii lui care mă privesc atât de adânc și mă dezbracă de mine însămi. Îți umplu paginile cu cel mai frumos zâmbet pe care l-am întâlnit și cea mai puternică îmbățișare, care mi-a făcut oasele praf – praf alb care acum cade încet printr-o clepsidră..

            Să lăsăm lucrurile să curgă..

Aș vrea să dau vina pe Timp. Am dat vina pe el întotdeauna și tot la el m-am întors să mă vindece. De ce nu poți fi niciodată pregătit? De ce aduci tot timpul mistere și cum de ai capacitate de a vindeca dacă pe tine, Timpule, nimeni nu te-a vindecat niciodată? Timpul este spart, este frânt, rupt în bucățele care se împrăștie prin lume la fel ca mine. Eu sunt una cu Timpul – eu aduc mister, eu aduc rană, eu aduc vindecare. Dar acum nimic nu mai curge, acum nici Timpul nu mai vrea să pornească din loc, căci acum e-un soi de liniște, murdară i-aș putea spune, care ne înșfacă și ne dă voie să pășim în realitate. Doar ție îți pot mărturisi cât de bine mă simt atunci când degetele lui îmi ating șira spinării și buzele lui cad haotic pe umerii mei goi. Doar aici pot confesa tot ce conține sufletul meu și oh, Dumnezeule, cât de multe ar vrea să conțină dar este atât de plin de tine.. Mă simt în conflict cu mine însămi. Simt că tot ceea ce trăim a fost real dar simt, de asemenea și un soi de iluzie, ca și când… ca și când el, frumosul El, frumosul rege al acestui tărâm numit dragoste, nu va putea fi niciodată al meu. Sunt atât de multe lucruri care ne leagă, iar tu știi cât de rațională sunt eu. Acum însă, nu pot fi nimic altceva în afară de spirit. Nu pot fi trup, nu pot fi sânge – sunt doar un spirit care iubește neîncetat această iluzie tangibilă. Sunt în conflict cu mine însămi – văd orice adâncitură, văd orice crăpătură pe care el o umple fără ca eu să îi permit măcar. Mă invadeaza! Mă invadează cu o splendoare și un tăiș de sabie, iar eu, în neputința mea îl las, îl las să mă umple și să mă consume. Mă doare atât de tare, D.. Aș vrea să pot avea curajul să îți scriu ție, să îți spun ție tot ce însemni – demon, infern, fericire, extaz, erotism, totul.. Dar cum ți-aș putea scrie și cum te-aș putea face să înțelegi? Eu nu pot vorbi cu tine. În fața ta sunt doar o persoană al cărei coeficient de inteligență este mult sub standardul normal și care nu poate spune decât cuvinte de teamă. În fața ta, eu sunt doar o simplă emoție – uneori sunt dragoste, uneori sunt ură pentru minunăția care există în tine însă de cele mai multe ori sunt pierdută. Mă simt pierdută, iubitul meu. Mă simt ruinată de tine dar te doresc atât de mult.

            Să lăsăm lucrurile să curgă..

Dar unde să mai curgă ele? Peste noi au curs atât de mult încât amandoi suntem plini de toate nuanțele, de toate sunetele, de toate trăirile și nu le mai putem conține. Nu ne mai putem mișca. Clepsidra e blocată cu praful oaselor noastre în interiorul său, însă al meu este jos, undeva, întors spre iad, pe când al tău atinge cerul.. Vreau să te las liber, atât de mult te iubesc. Dacă plec tu te vei rupe de mine în cele din urmă, însă nu vreau să accept acest lucru, așa că stau. Nu vreau să fiu a ta, acum, pentru că nici măcar nu aș știi cum, dar iubitule, nici nu vreau ca tu să uiți de mine. Și iată-mă din nou, față în față cu Ego-ul meu care speriat, se apucă de tot ce prinde – de tine, de prezent – și nu își mai dă voie să vadă realitatea. Desigur, realitatea este crudă și nu mă lasă oarbă. Eu nu te pot avea. Tot ceea ce pot face este să te las cu adevărat liber.

            Să lăsăm lucrurile să curgă.. Să curgă la fel ca valurile mării pe nisip. Voi reveni la tine, iubitule, atunci când Timpul va găsi medicamentul care să-l vindece și va decide care-i cel mai bun moment pentru ca povestea noastră să devină eternitate, pentru ca eu să devin a ta, iar tu să devii al meu și să facem dragoste pe plajă până devenim nisip – nisip  care curge atât de cald, printr-o clepsidră..