Stele mii

Miros de tei, de ploaie plină de praf și căldură.. Miros de mare din paharul de pe noptieră și de nori bătuți de vântul care.... Am dor...

Miros de tei, de ploaie plină de praf și căldură.. Miros de mare din paharul de pe noptieră și de nori bătuți de vântul care....

Am dormit mult, atât de mult pe cât aveam nevoie după șirul de nopți calde, nedormite. Îmi era cald, îmi era plin corpul de tensiune, plină mintea de gânduri și pline nopțile de întrebări. Când m-am trezit, într-un final, mi-am dat seama că muzica pe care dansam se oprise. S-a oprit muzica dansului meu și mi-a spus, șoptit, o voce, că nu-i nimic altceva decât începutul. Ah.. dulci nopți de vară, care te rup în două bucăți egale – una întoarsă spre tot ce a fost și una vârâtă spre tot ce va fi. Mi-am împins chipul atât de adânc între perne, ca și când căldura sufocantă din jur nu ar fi fost de ajuns, ca și când ziua de mâine n-ar fi venit decât după multe, multe luni de așteptare, ca și când... realitatea nu era nimic altceva decât o pătură pe care, mototolită, am lăsat-o să stea lângă pat. Am simțit mirosul parfumului de acum câteva seri, atunci când, grăbită, alergam pe tocuri să prind autobuzul de noapte. 

Cele câteva seri trecute erau prinse-n perna mea.

Și-atunci m-a lovit.. Unde sunt prinse toate amintirile noastre? Primul meu gând a fost – în minte. Al doilea gând – în suflet. În minte, în suflet. Ce-i o minte? Ce-i un suflet? Brusc, la fel de brusc ca întrebarea inițială, am decis să mă detașez. Nu vorbesc de un soi de depersonalizare și nici de amnezie temporară. Am plecat din pat și m-am pierdut în stele. Mi-am amintit când am mers prima dată, mi-am amintit cum, în adolescență, zilele păreau a avea 30+ ore și toate se-ntâmplau afară; mi-am amintit când m-am forțat să plâng după un tip pe care nici măcar nu l-am plăcut – pentru că toate prietenele mele plăceau pe cineva atunci; cum am văzut primul răsărit la mare; cum m-am rătăcit pe stânca de care se loveau valurile; cum am publicat prima dată un articol; cum am decis că e momentul să plec sau am știut că e momentul să revin. M-am uitat la stele și ochii mei nu au cuprins decât atât cât era vizibil, dar poate nici măcar atât. Ce e dincolo de stele? Ce e dincolo de amintirile mele? Un corp plin de semne ale timpului, plin de nostalgii și decizii luate uneori pripit, alteori calculat, plin de de orașul în care am crescut și de tot ceea ce m-a captivat acum – un corp plin cu universul.


Amintirile mele sunt închise în stele. Uneori, văd aceeași stea la infinit. Alteori, stele căzătoare vin și-mi fac cu ochiul – îmi aduc mirosul din copilărie sau mirosul parfumului de acum câteva seri. Cert este că, stelele sunt cele care mă fac să fiu eu, în special atunci când uit și când nu vreau altceva decât o pernă în care să-mi îngrop chipul. Dar vezi tu, universul niciodată nu moare..

You Might Also Like

0 comentarii

Faceți căutări pe acest blog

Ascult cu drag!

Nume

E-mail *

Mesaj *

Arhivă blog

Un produs Blogger.