Pentru cei ce ma cunosc: Salut, noroc!
Nu m-a lasat Hades sa pasesc pe portile pe care le pazea decat in realitate. Mi-a pus bariere in vis, cat despre imaginatie, a spart-o ca o oglinda in fata mea. Ma puteam vedea vag in cioburi, imi era frica. Era frig peste tot, sau mai de graba curent. Atat vant cat si curent electric. Simteam ca nu mai apartin nimanui, cand deodata m-a lovit Newton cu teoria lui. Mergeam pe perete si cladeam nori de aer pe care urcam spre tavan. Sfidam tot ceea ce se descoperise pana atunci, cat despre inventii, simteam ca toate-mi apartin mie. Cei ce le-au creat erau parti din vocea mea. Priveam spre infinit, si intindeam mana sa ii simt capatul. Dar am intins-o la nesfarsit si inca o fac, in zadar. Se prind de ea amintiri si fapte, dar capatul nu-i nicidecum acolo. Alerg cot la cot cu timpul dar il sfidez si pe el cand o iau pe scurtaturi. El face salturi in gol, in viata mea... si eu ma trezesc tipand disperata dupa Chronos. Pe peretii ce se tot cladesc pe langa mine pe post de scut o vad atarnata pe Venus, care-si intinde mainile dupa Botticelli sa-l sarute ca a creat-o. Vad un fel de Adam si Eva in varianta pictor – model, doar ca aici Eva este prinsa intr-un paspartu, iar Adam ramane nedumerit in catacombele vietii. Tot mai des, cu masti din Venetia imi surade timpul, nervos de reusita mea. O fura cu el pe Ioana D’Ark care moare totusi arsa pe rug de minciuni si paranoia. Dam amandoi Rondul de Noapte al lui Rembrandt si-n pauzele din cursa vietii il criticam pe Maiorescu. Vizitam palate si dam idei pentru arhitectura. Instauram stilul gotic si cladim cu mainile lor caramida cu caramida. Plutim prin spatiu deasupra gaurilor din stratul de ozon si sfarsim razboaie cu cate un Cocktail Molotov. Am alergat odata cu timpul pana azi cand... m-am intors in patul meu si-n ceea ce numesc eu relativitate. Dau mana cu Einstein si sfarsesc calatoria cu un somn convulsionat... Dar la dracu, e iar 18:07, si iar imi suna telefonul sa ma trezeasca dupa o insolatie usoara..