Resemnare.

Cred că într-un fel sau altul, trăim pentru revoltă, pentru a scoate la exterior tot interiorul nostru, care de cele mai multe ori, murdărește totul în jurul lui. Trăim pentru a ne face afirmați prin ceea ce nu ne place, prin ceea ce criticăm. Mâncarea nu e destul de caldă, vinul nu este destul de rece... prietenul tău a uitat de tine și s-a jucat două zile non-stop, partidul e de rahat, țara e jegoasă, certurile devin tot mai ample. Nervii se strâng tot mai des, se clădesc încet-încet pe o platformă cândva curată. Explodezi o dată, a doua oară, a treia oară, până când zilele încep să nu mai fie ceea ce obișnuiau a fi atunci când le priveai cu ochii inocenți. Multă sărăcie, multă ură, singurătate, mizerie, ploi tot mai dese care îți deranjează părul, care te fac să întârzii la muncă.. Ploi tot mai dese în care obișnuiai să alergi de drag.. Metrouri înghesuite, înjurături, cuvinte al căror sens era zero pentru tine te doboară acum atât de tare, încât abia atunci când te ridici îți dai seama cât de mult ai stagnat. Da, cred că fiecare dintre noi trăiește pentru o revoltă, pentru un soi de libertate pe care vrem să ni-l facem singuri, pentru un scop care deși se schimbă mereu în aparență, rămâne de fapt la același nivel, pe aceeași poziție. Peste tot auzi vorbindu-se despre libertate, despre drepturile omului, despre abilitatatea noastră de a alege într-un mod rațional... de a alege într-un mod rațional posibilitățile limitate, oferite, impuse. Libertatea? e un cuvât greu, ca plumbul lui Bacovia; e un ceva nedeslușit.. Nici Nietzsche, nici Schopenhauer sau Machiavelli nu pot da o definiție concretă și nu-l pot sprijini.

Cred că într-un fel sau altul, trăim pentru revoltă, pentru a scoate la exterior tot interiorul nostru și pentru a ne câștiga dreptul la libertate. Ciudat este că... luptăm de-a lungul vieții pentru dreptul cu care ne naștem de fapt, urmând să ne resemnăm pentru incapacitatea de a-l atinge, cot la cot cu moartea.