Bianca P.

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive... ...

Intr-o constanta gravitationala a imaginatiei mele m-am pierdut de dimineata. O lume 3D cu monstrii si greseli, cu drumuri fictive si muzica a carei basi rasunau constant. Ma distram la inceput intr-un comic superior gen Caragiale... Dat mi-a fost sa-l descriu efemer. Prin filele povestilor rataceam ascunsa cu un pix in mana. Notam ce nu mai auzisem si cream ce nu se mai stia. Intr-o lume plina de carnivori, o camera plina de junkisti imi explica firea. Brusc, liniste. Pe o alee ingusta dintre blocul de 10 etaje si benzinaria prafuita mi-am regasit destinul. Aflat la 10 metri sub pamant, intr-o gaura paradoxala din mijlocul aleii, imi zambea mohorat cu un brat intins. Incercari sobre si miscari de efect mi-au inundat vremea, dar destinul, tot acolo a ramas. Si am intrat in deriva. Homosexuali obsceni si lesbiene parsive imi cumparau parca locul din lume cu o spaga extraordinara. Langa Destin, un calau misuna cu barda-n mana. Lumea mea plina de oameni s-a stins incet sub taxele unor ro...

De fapt de ceva vreme e liniste. Si toata linistea ma face sa-mi pun franturi de intrebari... N-am putut sa nu ma gandesc de ce orice ar putea fii teoretic simplu, devine complicat. E vorba de linistea pe care n-o oferim gandirii. Strabatand catacombe ale mintii mele mi-am dat seama ca pot fii mai imperfecta decat sunt si mai zambitoare decat eram, dar cat la suta conteaza detaliile daca ratiunea este acoperita de ele? In general (daca asa as defini generalul ), mintea mea am privit-o ca o oglinda. Oglinda ale carei raze de lumina se propagau asupra mea cu o insistenta persuasiva si deci da, credeam orice interpretam. Inca ma intreb de fapt: E oare omul facut sa insiste asupra detaliilor?   Daca detaliile amplifica suferinta si bucuria, atunci ar trebui lasate la o parte pentru trairea medie a fiecarui sentiment? Exista oare o legatura intre „ Dupa ploaie vine soare ” si interpretare, amplificare? Poate un om sa fie fericit numai interpretandu-si viata in scopuri primordiale? Dar d...

Eu am un cub tintit intr-o sfera de piatra care se crapa pe margini atunci cand cainii latra, dimineata. Care-mi surade in oglinda cand imi privesc senin fata si atrag spre mine orice atentie, caci metropola mea e un fel de detentie a carei regula-i monogamia. Nu ma silesc sa accept caci pe tine oricum o sa te iau asa! In bratele mele ai zambet de copil.. ochi plini de durere, un scratch aspru pe vinil. Pe podeaua de mult adormita, zace o haina veche, ravasita, cu glasurile noastre-n ea. Cu miscari abrupte si cantari prea lente, cu bucati de viata si cu griji scadente te am eu pe tine-n brate. Si cand ma trezesc din graţii, inca suntem pe podea contempland la saltul ce urmeaza. Dintr-un cub de sticla tintit intr-o sfera de piatra, tu cu un picamer, eu ingrijorata, planetara si cu planuri mii in minte, evadam din stanca fara scop si tinte. Amandoi de mana, amandoi in cub, tu cu un picamer, eu? Cu un surub.

Femeia, pura fiinta care ti-a dat viata, e cea de care te lovesti oriunde ai merge. Poate Cartarescu a intentionat sa exceleze intr-o definitie a femeii, divinizand-o, perfectionand-o, eu vorbesc despre total altceva in schimb. Este ceea ce DA, te scoate din impas de multe ori, ca poate pentru ea te mai trezesti uneori dimineata, dar niciodata rationala, te poate impinge la loc. Femeia e, cum ar spune M.Preda „ ca o prada ”. E vorba de durere, de momente-n care iti pui la bataie si sangele sa o mai strangi odata-n brate. E vorba de ceea ce iti spune sau promite, de faptul ca e acolo... dar de multe ori calca stramb fara vointa. E ceea ce numesti ajutor la mijloc de drum cand felinarele sunt stinse si intunericul inunda calea, dar poate de multe ori si ea mai sparge cate-un bec. E poate-o vrabie; un fulg; o adiere usoara; un scancet; o lacrima... un umar pe care sa stai. Cu forme pline sau modeste e totusi acolo, intr-un pat in miez de noapte cu o carte stransa cu mainile pe piept... pi...

De unde echilibrul meu mental incepe dintr-un spatiu colturos. De unde se aud unde care rup orice mp al blocului. De unde ochii se inchid de la oboseala. De unde lumina se propaga transversal pe pat printr-o usoara crapatura a draperiei. De unde un parfum usor invaluie orice obscuritate. De unde singura planta care rezista e un cactus. De unde basii ataca mintile psihedelic. De unde diminetile bat in geam la pranz, pentru ochii mei. De unde linistea incepe. De unde cearceaful a inghitit multe frustrari si peretii multe vorbe... De unde oglinzile-ti creaza un trip inopiant, aspru. De unde puterea se extrage dintr-o cana de cafea batrana. De unde apusul scaldat in sange se picteaza in spatele geamului. De unde vantul adie usor noaptea si orasul pare mai departe ca oriunde. De unde incep visele... De unde miroase a nebunie si a pudra; a carti si a creme... De unde mai ridic cateodata fum in aer pe-o melodie jazzy. De unde decembrie are gust de cafea cu scortisoara si turta dulce. De unde...

Afara in calvar sunt ingeri aruncati. In duiumul insignifiant vad un copil ce alearga pe strazi lungi, prin ghetouri si se izoleaza cu spatele la EI. „Scrii SF?” ma intreaba un trecator... Zic: NU. E doar ceea ce se afla dupa geamul de aici. De la geamul meu contemplez lumea si deci, destinul mi-e jocul vostru. Am trait un manifest al unor minti la apusul crepuscular acum cateva zile si nimic! Zeci de heruvimi aruncati in multime si legati cu lanturi s-au zbatut mental pentru o iesire de aici – degeaba! Am intalnit poate mai multa mizerie decat s-ar fii anuntat, pana acum. In mansarda mintii mele se ruleaza filme inspirate din jocul vostru... marionete murdare si, din exces de zel ma impiedic de greseli si culegeri cu probleme. Daca peste greseli se trece, criza de probleme nu se rezolva asa. Am cautat sfarsitul cartii sa pun rezultatele, dar in zadar. Nici de unde contemplez nu pot vedea totul. Si ma trezesc aproape de o   intersesctie a duiumului, pe care o numesc X dar uimitor nu ap...