Bianca P.

Ce trista societate - cea in care idiotii ii conduc pe orbi! Dar fir-ar, nu cumva am pierdut ca m-am nascut aici?  Regret cumva intr-o tonalitate mai grava ca am inceput asa, dar se-ntampla sa aud mereu ca toti isi pun bazele in generatia asta, dar sprijinul lor este nici macar moralizator, caci ne fac sa parem retardati care nu stiu altceva in afara de haos. Si ce dac-am fi anarhisti? " Omul s-a nascut sa calce pe capetele de regi. " Dar cine calca? As vrea un protest, la naiba! I-as da jos pe toti, toti porcii si monstrii ipohondrii care ranjesc si-si indoapa sacii de bani si burtile... ce jegosi... Lumea asta e o natie de nesanatosi... Unde sa plec sa fie mai bine? De-atatia ani EI scriu ca omului simplu nu i s-a dat nimic, nu i-a facut nimic, ziceam sa i se faca imn, da-n schimb, i-au tencuit o iluzie efemera. Unii i-ar spune "fericire". Nu ma-ncalzeste ca am televizor si internet cum nu ma incalzeste ca telefon si aparat, atata timp cat ai mei trag cu dintii, s...

Aici nimeni nu iti spune ce sa faci, esti posedat de propria ratiune care te mananca in interior pana ai ceea ce vrei, si-apoi pierzi. Ce-i in jur te face sa tragi cu dintii si de nisip pana-l duci pe  tot in spate si calci pe asfalt... e o dorinta puternica cu un scop efemer. Viata e un blitzkrieg. Nu mai e om simplu, si daca e, sa i se faca imn! Ce-i simplu in a suferi de o psihoza a vietii care te oboseste zi de zi? Ce-i simplu in a fi liber sub cer dar inlantuit in durere? Apare o pofta nebuna de descompunere psihologic si biologic limitata. Gustul putred al cianurii din aer face peisajul mai interesant. Nu-s ingeri - sunt doar aripi rupte de sus cazute... Asa-i libertatea pe care o traim. Si cumva ai vrea sa scapi; si din ce in ce mai multi trec granita, fug. Dar sclav aici, sclav acolo - esti la fel de inlantuit. Si-i plin de regrete si uitari; de revederi si plecari...  Toamna aduna jegul din fiecare casa si-l ingradeste in strada, primavara e doar o iluzie a curateniei. Ei vor ...

Cred ca a avut loc o decadere a blogului aici, sau a postarilor mai degraba - declin. N-am mai scris si nu ma scuz. Am pus de multe ori mana pe taste si de multe ori mana pe pix, am scris poezii insa. Nu le postez, nu vreau. Mi-era dor de blog, de domeniul meu. Aici e un erotism al ideilor, o imbinare perversa a lor; o nebunie...E lumea pe care o traiesc, din care provin, un mediu balzacian, trait la o intensitate maxima. Prea multe evenimente nu s-au intamplat, dar socotind in masura lumii mele, ar fi o gramada care nu poate fi insirata nici in 3 bloguri. Eu iubesc, si iubind, imi dau seama ca lumea, desi violenta, are cate-un loc pentru oricine. Iubesc ce-i in jur, il iubesc pe EL si iubesc "Castelul" lui Kafka; iubesc ca strada pe care merg spre casa e plina de oameni mereu si ca o sa vina iarna. Iubesc gandul ca o sa iubesc si de Craciun - dorinta pe care o am de atatia ani. Dar e totusi o iubire avara, individualista, caci nu ma invata sa profit de ea mereu..o posed, dar...

Procesul psihic supranumit stare generala de apatie nu e altceva decat o sagetare bine-meritata si incredibil de bine plasata in caracterul propriu-zis. Ceea ce creierul uman nu intelege prin sentimentul de multumire, digera la cugetare si lipsa de dorinta. Apatia temporara nu e nimic mai mult decat o tristete fada, formata din activitati oarecum esuate sau satietate temporara a adrenalinei devenite rutina. Cand corpul estompeaza orice incercare de miscare, creierul e pus intr-un maraton cu o miza. Transpus empatic in acest maraton, drumurile ti se intortocheaza si-ti dau batai de cap, de unde apare jocul destinului cu miza sau trofeul agonizat in departare.    Printr-un fum obscur al mintii tale ce acopera o lume obscena, treci de cateva ori, plesnind orice chip uman ce-ar vrea sa te ajute. Cand este pusa o miza in joc, insa jocul are doar un singur pion, partida se considera nula. Ceea ce tu ai numit candva „labirint al mintii” se sfarseste ca un drum drept cu mici obstacole opti...

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive... ...

Intr-o constanta gravitationala a imaginatiei mele m-am pierdut de dimineata. O lume 3D cu monstrii si greseli, cu drumuri fictive si muzica a carei basi rasunau constant. Ma distram la inceput intr-un comic superior gen Caragiale... Dat mi-a fost sa-l descriu efemer. Prin filele povestilor rataceam ascunsa cu un pix in mana. Notam ce nu mai auzisem si cream ce nu se mai stia. Intr-o lume plina de carnivori, o camera plina de junkisti imi explica firea. Brusc, liniste. Pe o alee ingusta dintre blocul de 10 etaje si benzinaria prafuita mi-am regasit destinul. Aflat la 10 metri sub pamant, intr-o gaura paradoxala din mijlocul aleii, imi zambea mohorat cu un brat intins. Incercari sobre si miscari de efect mi-au inundat vremea, dar destinul, tot acolo a ramas. Si am intrat in deriva. Homosexuali obsceni si lesbiene parsive imi cumparau parca locul din lume cu o spaga extraordinara. Langa Destin, un calau misuna cu barda-n mana. Lumea mea plina de oameni s-a stins incet sub taxele unor ro...