Bianca P.

Cred ca a avut loc o decadere a blogului aici, sau a postarilor mai degraba - declin. N-am mai scris si nu ma scuz. Am pus de multe ori mana pe taste si de multe ori mana pe pix, am scris poezii insa. Nu le postez, nu vreau. Mi-era dor de blog, de domeniul meu. Aici e un erotism al ideilor, o imbinare perversa a lor; o nebunie...E lumea pe care o traiesc, din care provin, un mediu balzacian, trait la o intensitate maxima. Prea multe evenimente nu s-au intamplat, dar socotind in masura lumii mele, ar fi o gramada care nu poate fi insirata nici in 3 bloguri. Eu iubesc, si iubind, imi dau seama ca lumea, desi violenta, are cate-un loc pentru oricine. Iubesc ce-i in jur, il iubesc pe EL si iubesc "Castelul" lui Kafka; iubesc ca strada pe care merg spre casa e plina de oameni mereu si ca o sa vina iarna. Iubesc gandul ca o sa iubesc si de Craciun - dorinta pe care o am de atatia ani. Dar e totusi o iubire avara, individualista, caci nu ma invata sa profit de ea mereu..o posed, dar...

Procesul psihic supranumit stare generala de apatie nu e altceva decat o sagetare bine-meritata si incredibil de bine plasata in caracterul propriu-zis. Ceea ce creierul uman nu intelege prin sentimentul de multumire, digera la cugetare si lipsa de dorinta. Apatia temporara nu e nimic mai mult decat o tristete fada, formata din activitati oarecum esuate sau satietate temporara a adrenalinei devenite rutina. Cand corpul estompeaza orice incercare de miscare, creierul e pus intr-un maraton cu o miza. Transpus empatic in acest maraton, drumurile ti se intortocheaza si-ti dau batai de cap, de unde apare jocul destinului cu miza sau trofeul agonizat in departare.    Printr-un fum obscur al mintii tale ce acopera o lume obscena, treci de cateva ori, plesnind orice chip uman ce-ar vrea sa te ajute. Cand este pusa o miza in joc, insa jocul are doar un singur pion, partida se considera nula. Ceea ce tu ai numit candva „labirint al mintii” se sfarseste ca un drum drept cu mici obstacole opti...

Eu scriu despre filosofi si punkisti, despre monstrii si junkisti. Davisti, nebuni, oameni de cultura. Regizori, actori, anarhie, cenzura! Scriu despre ceea ce s-a mai scris dar nu s-a actualizat. Despre-un taifun in miezul verii, cearceaful mototolit din pat ca dovada a placerii, despre... ceea ce EI numesc reguli bine definite, tutoriale, melodii, versuri obosite... Eu scriu despre cultura, despre critici, cronicari si indecisi. Despre viata, despre moarte, parfumuri fine, nimic concis...scriu! Si scriu si despre tineri, sau despre ’89...eu scriu si despre tine, si despre ce va place voua.. Dar scriu si, nu imi e teama de critici, de respins... Am tinut sa-nvat ca un soldat nu moare-nvins. Si pictez A4 cum picteaza grafferii peretii... culeg informatia si-o prelucrez cum modeleaza cuvintele, poetii.. Scriu despre cei ce stiu printre randuri sa citeasca, articole, poezii si niciodata proza proasta...Scriu, autobiografii cu personaje fictive, psihologie inversa sau ganduri abrazive... ...

Intr-o constanta gravitationala a imaginatiei mele m-am pierdut de dimineata. O lume 3D cu monstrii si greseli, cu drumuri fictive si muzica a carei basi rasunau constant. Ma distram la inceput intr-un comic superior gen Caragiale... Dat mi-a fost sa-l descriu efemer. Prin filele povestilor rataceam ascunsa cu un pix in mana. Notam ce nu mai auzisem si cream ce nu se mai stia. Intr-o lume plina de carnivori, o camera plina de junkisti imi explica firea. Brusc, liniste. Pe o alee ingusta dintre blocul de 10 etaje si benzinaria prafuita mi-am regasit destinul. Aflat la 10 metri sub pamant, intr-o gaura paradoxala din mijlocul aleii, imi zambea mohorat cu un brat intins. Incercari sobre si miscari de efect mi-au inundat vremea, dar destinul, tot acolo a ramas. Si am intrat in deriva. Homosexuali obsceni si lesbiene parsive imi cumparau parca locul din lume cu o spaga extraordinara. Langa Destin, un calau misuna cu barda-n mana. Lumea mea plina de oameni s-a stins incet sub taxele unor ro...

De fapt de ceva vreme e liniste. Si toata linistea ma face sa-mi pun franturi de intrebari... N-am putut sa nu ma gandesc de ce orice ar putea fii teoretic simplu, devine complicat. E vorba de linistea pe care n-o oferim gandirii. Strabatand catacombe ale mintii mele mi-am dat seama ca pot fii mai imperfecta decat sunt si mai zambitoare decat eram, dar cat la suta conteaza detaliile daca ratiunea este acoperita de ele? In general (daca asa as defini generalul ), mintea mea am privit-o ca o oglinda. Oglinda ale carei raze de lumina se propagau asupra mea cu o insistenta persuasiva si deci da, credeam orice interpretam. Inca ma intreb de fapt: E oare omul facut sa insiste asupra detaliilor?   Daca detaliile amplifica suferinta si bucuria, atunci ar trebui lasate la o parte pentru trairea medie a fiecarui sentiment? Exista oare o legatura intre „ Dupa ploaie vine soare ” si interpretare, amplificare? Poate un om sa fie fericit numai interpretandu-si viata in scopuri primordiale? Dar d...

Eu am un cub tintit intr-o sfera de piatra care se crapa pe margini atunci cand cainii latra, dimineata. Care-mi surade in oglinda cand imi privesc senin fata si atrag spre mine orice atentie, caci metropola mea e un fel de detentie a carei regula-i monogamia. Nu ma silesc sa accept caci pe tine oricum o sa te iau asa! In bratele mele ai zambet de copil.. ochi plini de durere, un scratch aspru pe vinil. Pe podeaua de mult adormita, zace o haina veche, ravasita, cu glasurile noastre-n ea. Cu miscari abrupte si cantari prea lente, cu bucati de viata si cu griji scadente te am eu pe tine-n brate. Si cand ma trezesc din graţii, inca suntem pe podea contempland la saltul ce urmeaza. Dintr-un cub de sticla tintit intr-o sfera de piatra, tu cu un picamer, eu ingrijorata, planetara si cu planuri mii in minte, evadam din stanca fara scop si tinte. Amandoi de mana, amandoi in cub, tu cu un picamer, eu? Cu un surub.

Femeia, pura fiinta care ti-a dat viata, e cea de care te lovesti oriunde ai merge. Poate Cartarescu a intentionat sa exceleze intr-o definitie a femeii, divinizand-o, perfectionand-o, eu vorbesc despre total altceva in schimb. Este ceea ce DA, te scoate din impas de multe ori, ca poate pentru ea te mai trezesti uneori dimineata, dar niciodata rationala, te poate impinge la loc. Femeia e, cum ar spune M.Preda „ ca o prada ”. E vorba de durere, de momente-n care iti pui la bataie si sangele sa o mai strangi odata-n brate. E vorba de ceea ce iti spune sau promite, de faptul ca e acolo... dar de multe ori calca stramb fara vointa. E ceea ce numesti ajutor la mijloc de drum cand felinarele sunt stinse si intunericul inunda calea, dar poate de multe ori si ea mai sparge cate-un bec. E poate-o vrabie; un fulg; o adiere usoara; un scancet; o lacrima... un umar pe care sa stai. Cu forme pline sau modeste e totusi acolo, intr-un pat in miez de noapte cu o carte stransa cu mainile pe piept... pi...